- Publicitate -

Ce poți face la Republik Fest Ploiești. Lista evenimentelor

A doua ediție a Republik Fest va avea loc în Parcul Bucov, în perioada 5-7 septembrie. Pe lângă concertele unor trupe și artiști importanți, organizatorul, filarmonica din Ploiești, a pregătit numeroase surprize.

Cine cântă la Republik Fest 2025

Hooverphonic, Subcarpați Simfonic, Nneka, Deliric x Silent Strike (în variantă simfonică), byron, Grimus Simfonic, Toulouse Lautrec, Claro Que No, Sukar Nation, Dimitri’s Bats, E-an-na, Paul Tihan, GRAYSSOKER, Pinholes, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut.
Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești va fi prezentă cu proiectul „Queen simfonic”, iar corul cu „The Greatest Show”.

Ce evenimente vor fi la festival

Organizatorii au pregătit numeroase activități care se vor desfășura pe perioada celor trei zile de festival.

- Publicitate -

Astfel, sâmbătă, 6 septembrie, se va juca  „Al matale, Caragiale”, un spectacol-caleidoscop al Teatrului toma Caragiue, ce reînvie universul inconfundabil al lui Ion Luca Caragiale, aducând pe scenă o galerie de personaje, momente și replici memorabile.

Sub forma unei suite de episoade, spectacolul îmbină texte clasice ale unor schițe binecunoscute, fragmente dramatice și monologuri satirice cu elemente biografice, pentru a reda esența unei lumi ce pare la fel de actuală acum, ca în urmă cu un secol.

- Publicitate -

Duminică, 7 septembrie, se va juca o poveste îmbrăcată în veșminte de fabulă, „Ferma animalelor”, una dintre cele mai cunoscute opere ale lui George Orwell.

Acțiunea se desfășoară la o fermă unde animalele, sătule de opresiunea și exploatarea stăpânului uman, se revoltă și se hotărăsc să preia controlul asupra propriului destin. În euforia inițială, ele se angajează să construiască o societate bazată pe egalitate, în care fiecare animal să beneficieze de aceleași drepturi, însă, pe măsură ce timpul trece, noii conducători încep să devină din ce în ce mai avizi de putere, iar idealurile nobile ale revoluției sunt spulberate.

Ateliere pentru cei mici și nu numai

De asemenea vor fi ateliere de picturi pe față și modelaj de baloane, ateliere de creație (colaje, picturi, decorațiuni), atelier de muzică și ritm, atelier „Cel mai lung desen”, atelier cu plante naturale stabilizate și o vânătoare de comori.

- Publicitate -

Nu vor lipsi activitățile sportive pe terenurile din incinta parcului, pictură pe viniluri, ateliere de tobe, muzicograme și desen.

Ca și anul trecut, va fi amenajată o zonă de relaxare, photo corner tematic cu cadre Instagramabile și o mașină de făcut baloane. Participanții vor avea și un copac decorativ unde îți poți agăța un gând, un vis, o dorinnță, și/sau feedback festival/artist.

Pe întreaga durată a festivalului, participanții vor putea degusta preparate culinare speciale și băuturi fine.

- Publicitate -

Biletele pentru Republic Fest 2025 pot fi achiziționate online de pe platformele oficiale ale evenimentului.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Voxpublica

Cine-i face dreptate lui Paul, tânărul ucis pe trecerea de pietoni din Câmpina?

În 2022, Paul Dragomir, un adolescent din Câmpina, era...

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -