spot_img
- Publicitate -

Schimbăm peisajul în Prahova: 300 000 de copaci plantați de OMV Petrom

Data:

În Prahova, lucrurile încep să se schimbe spre bine. Datorită inițiativei „România Plantează pentru Mâine” a OMV Petrom, mii de noi arbori sunt acum parte din peisaj, aducând nu doar umbră și frumusețe, dar și un aer mai curat pentru toți.

- Publicitate -

Este un efort considerabil care arată cât de mult poate face o comunitate când vine vorba de grija pentru natură și un viitor mai sustenabil. Le suntem profund recunoscători voluntarilor noștri care au făcut posibil acest proiect ambițios. Grație lor, fiecare copac care va ajunge la maturitate va absorbi 22 de kilograme de CO2 anual, contribuind astfel la un aer mai curat pentru toți.

În perioada 2020-2024, programul “România plantează pentru mâine” a devenit cea mai mare inițiativă de plantare privată din România, cu investiții în plantări de 15,41 milioane de euro susținute de OMV Petrom și peste 670 de hectare pe care s-au plantat copaci.

Județul Prahova a fost unul dintre principalii beneficiari. De la lansarea programului, au fost plantați aproximativ 300 000 de puieți pe aproximativ 68 de hectare, în orașe și comune precum Ploiești, Brazi, Comarnic și alte localități. Aceste acțiuni au fost posibile datorită implicării neobosite a peste 4 800 de voluntari, care au participat la 36 de evenimente de plantare, demonstrând o solidaritate impresionantă și un spirit comunitar viu.

Controale în parcări și în supermarketuri în Prahova

Prefectura Prahova a anunțat, joi, demararea de controale pentru verificarea modului de respectare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, dar și a femeilor gravide sau...
- Publicitate -

Recent, în luna martie 2025, au fost organizate două evenimente importante de plantare în zona Ploieștiului: unul în Grădina Botanică din Bucov și celălalt în comuna Brazi. În total, aceste inițiative au adăugat 15.600 de arbori la fondul local, ce vor avea o contribuție semnificativă la îmbunătățirea calității aerului și crearea unor spații umbroase și răcoroase pe timpul verii. Pentru toamna lui 2025, există deja un plan de plantare a unei suprafețe suplimentare de 4 hectare cu 20.000 puieți.

Vrem să le mulțumim din suflet tuturor voluntarilor care au făcut posibile aceste plantări. Fiecare copac plantat de voi contribuie la un mediu mai frumos și sănătos. Aceste eforturi nu sunt doar despre plantat copaci, ci despre construirea unui viitor mai sustenabil pentru noi toți. Continuați să fiți alături de noi, căci fiecare gest contează când e vorba de binele comunității. (P)

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

De ce rămânem fără medici. Sute de posturi vacante la SJUP

Lipsa medicilor afectează grav activitatea celui mai mare spital...

DR. Mihai Băican, terapie cu efecte imediate împotriva colesterolului

Licențiat al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila,...

Curtea de Apel Ploiești desființează anularea alegerilor de către CCR

Lovitură de teatru în instanță. Curtea de Apel Ploiești...

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Curtea de Apel Ploiești desființează anularea alegerilor de către CCR

Lovitură de teatru în instanță. Curtea de Apel Ploiești...

S-a deschis Muzeul Jucăriilor la Ploiești. Intrarea este liberă

Astăzi s-a deschis în incinta Palatului Culturii din Ploiești...

Alex, prahoveanul căruia bacilul piocianic i-a distrus viața

Un accident de bicicletă, o fractură la coloana cervicală...

Cum arată Aeroportul Băneasa după redeschidere. E o ”glumă”

La începutul lunii iunie 2023, Aeroportul Băneasa s-a redeschis...
- Publicitate -

Consuma droguri de la 10 ani. Fata salvată de la moartea albă

A trăit în infernul consumului de droguri timp de...

Chilii pentru sărmani la Turnu, mănăstirea afectată de incendiu

Au trecut aproape doi ani de la incendiul devastator...

Cui aparțin stâlpii periculoși din Ploiești? Reacția Electrica 

Stâlpii periculoși din Ploiești aparțin...nimănui. Cel puțin asta rezultă...

Traficul rutier închis pe Bulevardul Castanilor, în weekend? Rezultatele sondajului

Sondajul online organizat de Observatorul Prahovean cu privire la...