O după-amiază de martie caldă, în Ploiești, pe Bulevardul Republicii. Trecătorii prin zona Palatului Culturii au putut observa cum două persoane au considerat că se poate traversa așa, pe unde vor ele, fără să țină cont de nicio regulă de circulație.
Nu numai că s-au pus pe ei în pericol dar au pus în pericol și participanții la trafic, șoferii, care s-au trezit cu ei pe mijlocul drumului, între sensurile de mers.
„Vezi cum traversează cei doi de acolo? Să nu faci niciodată așa ceva! Te poate lovi o mașină sau îți iei amendă dacă te vede poliția!”, a fost replica unei bunici care ieșise cu nepoata la plimbare. Cele două se opriseră pe trotuar și comentau scena.
Cei doi din imagini, bineînțeles că au reușit să traverseze și s-au îndreptat nestingheriți spre stația de TCE aflată în dreptul locului pe unde au traversat. Pesemne că le era greu să se deplaseze câțiva metri mai încolo, unde se află semaforul.
Sau, nu numai atât… unii își pierd răbdarea când e vorba de stat și așteptat culoarea verde a semaforului. Numai că, uneori acest semafor este diferența între viață și moarte.


E frecvent lucrul acesta.
Pai amândoi sunt cât putina,nu vedeți?
Slabeau 100 de grame dacă mergeau pana la semafor!
Pe principiul,stam că toți fraierii la stop,hai fă să trecem,vrem o țară că afară,dar ne este greu să așteptăm culoarea verde la a semafor,poate află că dacă te lovește mașina doare și mâncarea nu e bună la spital ! Totuși cred că poliția rutieră ar trebui să fie mai prezenta, nu iau apărarea conducătorilor auto,dar la pietoni mi se pare o mare indisciplina !
Care este noutatea ? Indisciplina este de ambele părți . Pietoni care traversează aiurea și șoferi grabiți care nu au răbdare la trecerile de pietoni . Nici unii și nici alții nu se gândesc la cât rău fac . Ca să nu mai spun de mașinile parcate pe trotuare . Asta ține de bunul simț și de educație!