Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea valabilă în Prahova în intervalul 28 noiembrie, ora 22 – 30 noiembrie, ora 18. Fenomenele vizate sunt: precipitații moderate cantitativ, izolat polei, ninsori la munte și strat de zăpadă, intensificări ale vântului
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre vest și nord-vest. Vor fi mai ales ploi, iar în Transilvania și Moldova, în seara zilei de vineri (29 noiembrie) și pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (29/30 noiembrie), local și ninsori sau lapoviță. Izolat se va depune polei. La munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.
Se vor acumula cantități de precipitații în general de 10…20 l/mp, iar cu precădere la munte și în sud, pe arii restrânse, peste 25…30 l/mp.
Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h. Sâmbătă (30 noiembrie), vântul se va intensifica în sud-vest și sud, unde vor fi viteze de 45…55 km/h, iar la altitudini mari în Carpații Meridionali și în Munții Banatului rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.
Vremea la Ploiești
La Ploiești, va ploua în fiecare zi, până duminică, 1 decembrie. Temperaturile maxime nu vor depăși 6 grade, iar minimele se vor încadra între 0 și 2 grade.
Cod galben la munte
ANM a emis un cod galben de ninsori în zona de munte a județului Prahova, valabil între 29 noiembrie, ora 10 și 30 noiembrie, ora 10
În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și în Carpații Orientali, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare. Cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și se va depune strat de zăpadă local consistent, în general de 15…20 cm.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).
Cum ți se pare subiectul?