Adrian Păun, un ploieștean de 44 de ani, a fost zilele trecute diagnosticat cu o boală gravă (leucemie mieloidă acută). Acesta se află în momentul de față în Turcia, unde medicii i-au comunicat că singura sa șansă este un transplant. Costurile operației sunt uriașe (250.000 de euro) iar prietenii și familia fac apel la comunitate pentru a strânge banii.
„Pe Adrian Păun l-am cunoscut în primul meu an de dispecerat și a fost unul dintre cei care a reușit să mă învețe foarte multe lucruri din domeniul ăsta.
Se caracterizează ca fiind un om muncitor, plin de viață, dornic să ofere soției și fetiței sale tot ce e mai bun și mai frumos, dar mai presus de toate este un familist convins și un om de nota 20!
Adi n-a renunțat niciodată și de câte ori a fost nevoie a pornit de la 0, acum singurul lucru de care are nevoie este de o mână de ajutor din partea voastră!
Cu câteva zile în urmă, el a fost diagnosticat LEUCEMIE mieloida acută, iar în momentul de față se află în Turcia împreună cu soția sa, la un centru de hematologie unde li s-a comunicat ca singura lui șansă este transplant și înainte de acesta, tratamente cu citostatice.
Costurile sunt uriașe, 250.000 EURO, o sumă pe care nu și-o permit.
Cred ca singura lui dorință este să își vadă copilul crescând, așa ca nu-mi rămâne decât să vă rog să îi ajutăm, puțin din puținul nostru și să ne rugăm pentru el!
Pentru cei care încă mai cred ca nimeni nu a sărăcit când a ajutat pe altcineva, va las aici conturile, Dumnezeu să vă întoarcă binele ÎNZECIT!
Este nevoie de fiecare din noi!!”, este apelul umanitar făcut de prietenii lui Adrian.
Cei care vor să ajute, pot face donații în conturile de mai jos:
Conturi:
Titular cont: Păun Luciana-Marina
IBAN: RO24 RNCB 0082 0554 5616 0001 – Lei
BIC: RNCBROBU
Titular cont: Păun Adrian
IBAN: RO66BTRLEURCRT0278199001 – Euro
Documentele medicale care atestă diagnosticul tânărului: