- Publicitate -

Zilele Vecinului și Ziua Copilului, marcate la Ploiești de către Comunitatea Lacul Bâlea

În urma unui apel național de proiecte, desfășurat de ONG-ul ÎntreVecini, comunitatea Comunitatea Lacul Bâlea din Ploiești, care întrunește 20 de membri, a obținut o finanțare de 1.500 de euro pentru organizarea a 3 activități comunitare, ca parte din programul Incubatorul de Comunitate ÎntreVecini.

Prima activitate oficială organizată se numește „Zilele Vecinului și Ziua Copilului” și marchează debutul procesului de dezvoltare de comunitate, la care toți vecinii sunt invitați să participe. Evenimentul este inspirat de Ziua Europeană a Vecinilor – sărbătorită de peste 24 de ani în ultima zi de vineri a lunii mai, la inițiativa unui francez.

Comunitatea Lacul Balea este una dintre cele 24 de comunități desemnate recent câștigătoare a unui grant ÎntreVecini. „Am aplicat pentru finanțarea de 15.000 de euro, care implica instalarea de panouri fotovoltaice și activități comunale. Nu am câștigat aici, am obținut, însă, 1500 de euro pentru activități comunitare. Prima dintre acestea va fi Zilele Vecinului și Ziua Copilului. Ulterior, avem în plan o campanie de plantare de arbori și amenajarea unui loc de joacă într-o grădiniță din Ploiești. Ideea unui astfel de proiect este acela de a apropia oamenii, de a-i face să interacționeze prin petrecerea unui timp de calitate împreună”, a precizat Adrian Iancu, coordonatorul proiectului.

Zilele Vecinului si Ziua Copilului vor avea loc pe Str. Lacul Balea nr.1 bl.86 sc A, începând cu data de 1 iunie, ora 11:00, până pe data de 2 iunie, ora 18:00.

Descrierea evenimentului

„1 iunie, ora 11:00: Vom intra în lumea copiilor prin povești citite, urmate de un concurs de desen. Apoi, copiii se vor putea bucura de un concurs de șotron și de două experimente captivante. Seara se va încheia cu o proiecție de film.

2 iunie, ora 11:00: Adolescenții și adulții sunt invitați să se înscrie la campionatul de Ping-Pong, desfășurat pe parcursul întregii zile. De asemenea, copiii vor avea un stand de unde veți putea achiziționa prăjituri făcute acasă și limonadă rece. La eveniment sunt invitați toți vecinii dornici să ia parte la formarea unei comunități unite, sustenabile, ce va reprezenta un model local replicabil”, au precizat organizatorii.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi