- Publicitate -

Repartitoarele de căldură pot fi montate până la sfârșitul anului

Data:

Printr-un proiect de ordonanță de urgență, adoptat marți, 9 aprilie 2024, se prelungește termenul până la care românii sunt obligați să-și monteze repartitoare de căldură.

- Publicitate -

În prezent, obligativitatea montării repartitoarelor are ca termen 15 aprilie 2024. După aprobarea proiectului de ordonanță de urgență și publicarea lui în Monitorul Oficial, noul termen este 31 decembrie 2024.

Românii cu venituri mici beneficiază de ajutor de la stat, în valoare de 750 de lei, pentru montarea acestor repartitoare.

În acest an, se acordă un sprijin temporar „pentru compensarea, începând cu data de 15 aprilie 2024, a costului aferent achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice”, potrivit OUG 166/2022.

- Publicitate -

Ajutorul pentru montarea repartitoarelor pe care îl vor primi românii cu venituri mici este de cel mult 750 de lei, banii acordându-se pentru fiecare locuinţă ori gospodărie vulnerabilă și numai după montarea, de către o firmă autorizată, a repartitoarelor.

Ajutorul va putea fi utilizat, potrivit actualelor reguli, până la data de 27 decembrie 2024.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Cozonacul de Paște de la Dulce și Sărat aduce în case gustul copilăriei și nu numai

Povesteam cu vreo doi ani în urmă de cozonacii...

De ce rețeaua de gaze introdusă pe Valea Slănicului nu este racordată încă la sistemul național

În luna martie a anului trecut, Consiliul Județean Prahova...

Două trenuri anulate de CFR în Prahova. Decizia afectează numeroși navetiști

Începând cu data de 1 mai, CFR Călători anulează...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Târg de artă stradală, de Florii, la Ploiești. Evenimentul a reunit zeci de participanți

În acest weekend, pe aleea pietonală din fața Teatrului...

Autostrada Comarnic -Brașov se va face în parteneriat public-privat. Investiția se ridică la 4-5 miliarde de euro

Autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind...

Accident pe DN1, duminică, în zona localității Predeal. Traficul rutier a fost oprit pe sensul spre Ploiești

Accidentul rutier s-a produs, duminică după-amiază, pe DN1, în...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică în mai multe localități

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea  alimentării cu energie electrică pentru perioada 29.04.2024 –03.05.2024.

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Robert Viorel Nica, primarul Lipăneștiului, invitat la Reușita TV

Cea mai longevivă emisiune TV din județ, care prezintă...

Surpări masive la Slănic! [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Târg de artă stradală, de Florii, la Ploiești. Evenimentul a reunit zeci de participanți

În acest weekend, pe aleea pietonală din fața Teatrului...

Autostrada Comarnic -Brașov se va face în parteneriat public-privat. Investiția se ridică la 4-5 miliarde de euro

Autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind...
- Publicitate -