spot_img
- Publicitate -

Ajutorul pentru încălzirea locuinței nu se modifică până la finalul sezonului rece

Data:

Ajutorul pentru încălzirea locuinței va fi menținut în plată, la același nivel, până la finalul sezonului rece noiembrie 2023 – martie 2024. Măsura îi vizează inclusiv pentru cei care utilizează material lemnos pentru încălzire.

- Publicitate -

„În contextul modificărilor legislative survenite în ultima perioadă – printre care se numără și Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), care a înlocuit Venitul Minim Garantat (VMG), Guvernul a decis menținerea în plată, la același nivel, a drepturilor de ajutor de încălzire și suplimentului pentru energie pentru perioada rămasă din sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024.

Astfel, cererile soluționate în toamna anului 2023, cu precădere cele referitoare la sumele acordate în vederea achiziționării de material lemnos, se mențin în plată, în aceleași condiții, și în primăvara anului 2024.

Noile criterii de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie, prevăzute de Legea privind Venitul Minim de Incluziune (VMI), se vor aplica doar pentru solicitanții care au depus cereri de acordare a ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie după data de 1 ianuarie 2024.

- Publicitate -

În situația în care, până la intrarea în vigoare a Ordonanţă de Urgenţă nr. 9/2024 pentru instituirea unor măsuri de sprijin în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru perioada rămasă din sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024 au fost constituite debite cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței sau de supliment pentru energie, acestea se scutesc la plată.

Scutirea se face prin decizia directorului executiv al agenției pentru plăti și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, emisă între data stabilirii debitului și până la împlinirea termenului de 180 de zile prevăzut la art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2014”, au transmis printr-un comunicat reprezentanții AJPIS Prahova.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Reacții după decizia CA Ploiești. Șoșoacă: „Se dărâmă șandramaua”

După decizia Curţii de Apel Ploieşti care a decis...

Reacția BEC după suspendarea anulării prezidențialelor din 2024

După hotărârea Curții de Apel Ploiești, care a suspendat,...

Parchetul, recurs la decizia care suspendă anularea alegerilor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a...

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

De ce rămânem fără medici. Sute de posturi vacante la SJUP

Lipsa medicilor afectează grav activitatea celui mai mare spital...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Curtea de Apel Ploiești desființează anularea alegerilor de către CCR

Lovitură de teatru în instanță. Curtea de Apel Ploiești...

S-a deschis Muzeul Jucăriilor la Ploiești. Intrarea este liberă

Astăzi s-a deschis în incinta Palatului Culturii din Ploiești...

Alex, prahoveanul căruia bacilul piocianic i-a distrus viața

Un accident de bicicletă, o fractură la coloana cervicală...

Cum arată Aeroportul Băneasa după redeschidere. E o ”glumă”

La începutul lunii iunie 2023, Aeroportul Băneasa s-a redeschis...
- Publicitate -

Consuma droguri de la 10 ani. Fata salvată de la moartea albă

A trăit în infernul consumului de droguri timp de...

Chilii pentru sărmani la Turnu, mănăstirea afectată de incendiu

Au trecut aproape doi ani de la incendiul devastator...

Cui aparțin stâlpii periculoși din Ploiești? Reacția Electrica 

Stâlpii periculoși din Ploiești aparțin...nimănui. Cel puțin asta rezultă...

Traficul rutier închis pe Bulevardul Castanilor, în weekend? Rezultatele sondajului

Sondajul online organizat de Observatorul Prahovean cu privire la...