O întreagă scară de bloc din cartierul Vest al Ploieștiului a fost lăsată fără gaze naturale la aragaz din cauza lipsei detectoarelor. Evenimentul s-a petrecut zilele trecute și sunt afectați zeci de pensionari.
De partea cealaltă, compania care administrează rețeaua de gaz explică de ce a acționat astfel.
„Avem o situație deosebită deoarece de 5 zile cei de la Distrigaz ne-au întrerupt furnizarea cu gaze pe motiv că nu avem senzori de detectare. Acest lucru se întâmplă numai pe o scara a blocului în care proprietarii sunt majoritari pensionari cu pensii foarte mici care abia așteptau ajutoarele sociale, mă refer la pensiile de 1400 lei.
Acum furnizorul dorește de la aceștia 600 de lei pe aceste detectoare obligându-i prin întreruperea furnizării gazelor fără măcar un preaviz. Mă adresez dumneavoastră poate ne ajutați făcându-ne auzită problema.”, susține Ioana Roșu, ploieșteanca din blocul în care alimentarea cu gaz este oprită din cauza lipsei detectoarelor.
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Distrigaz Sud Rețele pe marginea acestui subiect. Reprezentanții companiei ne-au precizat:
„Conform prevederilor Ordinului 2/18.01.2023, care modifică și completează Ordinul A.N.R.E. nr. 89/2018, cu privire la aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, articolul 142 stipulează faptul că, „Pentru depistarea scăpărilor de gaze naturale în casa scărilor clădirilor etajate, care sunt prevăzute cu uși de acces/ferestre din tâmplărie tip Thermopan sau care sunt fără ferestre și nu sunt prevăzute cu deflector (dispozitiv ce permite ventilația naturală în încăperi și este montat în exteriorul clădirii), se montează detectoare automate de gaze naturale.”
Aceste detectoare de gaze au rolul de a acționa asupra robinetului de închidere a conductei de alimentare cu gaze naturale a aparatelor consumatoare de combustibili gazoși și de a elimina, în acest fel, factorii de risc de producere a unui incident.
În cazul în care operatorul economic licențiat să execute lucrări de verificări–revizii ale instalației de gaze naturale constată că nu sunt îndeplinite condițiile tehnice de funcționare în siguranță a instalației de utilizare, inclusiv prin montarea de detectoare automate de gaze, aduce la cunoștința clientului final obligația de a face toate demersurile necesare pentru îndeplinirea acestor condiții.
Distrigaz Sud Rețele, în calitate de operator al sistemului de distribuție a gazelor naturale, a acționat în baza constatării neconformității instalației de utilizare de către operatorul economic autorizat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (A.N.R.E) și în conformitate cu prevederile legislative menționate anterior.
Pentru a preîntâmpina situațiile de deconectare a locului de consum de la sistemul de distribuție, clienții au fost fost informați privind etapele necesare de parcurs, respectiv:
- contractarea unui operator economic autorizat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.), în vederea remedierii neconformităților identificate în ultima fișă de evidență a lucrărilor.
- depunerea la Distrigaz Sud Rețele a noii fișe de evidență care atestă că au fost remediate neconformitățile identificate anterior și că instalația de utilzare a gazelor naturale respectă prevederile legale în vigoare.
Doar după parcurgerea etapelor de mai sus, Distrigaz Sud Rețele va putea relua alimentarea cu gaze naturale pentru imobilul respectiv.
Reamintim faptul că responsabilitatea întreținerii, exploatării și funcționării instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, revine clienților.”