Copilărie în suferință. Patru frățiori din Urlați, abandonați de mamă și tată, își duc zilele, alături de bunică, într-o cămăruță din chirpici. Era mesajul pe care îl transmiteam, în februarie 2022, revoltată de cât de multă nedreptate există pe lume, mai ales când e vorba de copii. A trecut mai bine de un an, iar Melisa, Larisa, Florin și Denisa vor uita ce înseamnă lipsurile. Chiar dacă rana abandonului o vor resimți o viață, sunt fericiți că nu au fost despărțiți și dați în grija statului, iar oamenii buni, atât de mulți la număr, au șters negrul sărăciei de pe retina acestor micuți.
Înghesuiți în cămăruța de chirpici, de nici 10 mp, frățiorii din Urlați nu mai îndrăzneaa, la un moment dat, nici măcar să viseze. De parcă sărăcia nu ar fi fost de ajuns, copiii au fost părăsiți mai întâi de tată, iar mai apoi de o mamă care a plecat „la pâine” și a uitat să se mai întoarcă. Denisa, cea mai mică, avea pe atunci doar un anișor.
Citește și: Copilărie în suferință. Patru frățiori din Urlați, abandonați de mamă și tată, își duc zilele, alături de bunică, într-o cămăruță din chirpici (FOTO)
Au înțeles cei patru frățiori, pe nedrept, cât de amar este gustul unei copilării pe care stă scrijelit cuvântul „abandon”. Alături de bunica lor, „mama” Niculina, o femeie neputincioasă și bolnavă, celor mici le mai rămăsese în viață o singură bucurie: aceea că au putut rămâne împreună, Protecția Copilului fiind înduplecată să nu îi despartă pentru a-i duce în centre de plasament.
Părăsiți de părinți, frățiorii au fost plasați în grija bunicii, singura lor sursă de venit fiind alocațiile de stat. Iar unica lor „avere”: două paturi, o sobă cu lemne, măsuța cu un televiozor pe ea și o icoană la care s-au rugat seară de seară ca Dumnezeu să facă o minune.
Iar minunea a venit. În curtea lor de la Urlați a „prins viață” căsuța 4 Fantastici. Un om, Bogdan Mache, a făcut tot ce i-a stat în putere să- i scoată pe frățiori și pe bunică dintre pereții cămăruței din chirpici. Nu s-a luptat singur, ci a reușit să ridice construcția cu ajutorul sutelor de donații venite din toate colțurile țării. Aproape 100.000 de euro s-au strâns în cadrul campaniei de ajutorare a celor patru frățiori, rămași fără mamă și tată și crescuți în condiții improprii.
Citește și: O casă pentru frățiorii din Urlați. Cei patru copii, abandonați de părinți și crescuți de bunică într-o cameră de chirpici, vă mulțumesc
„Casa este gata. Sunt două dormitoare, un living, baie, bucătorie și hol. Am reușit, cu ajutorul donațiilor, să o și mobilăm. Copiii sunt nerăbdători să se mute. Mai e de refăcut gardul și vom pune și pavaj. Cât de curând vom face inaugurarea la care vom chema și un preot pentru sfințire. Încă o dată s-a adeverit faptul că totul se face cu oameni și prin oameni. Iar copiii aceștia necăjiți nu au cuvinte suficiente pentru a mulțumi tuturor celor care nu au rămas nepăsători la inocența și durerea lor”, a spus omul care a gândit proiectul 4 Fantastici.

Denisa, Larisa, Florin și Melisa, azi în vârstă de 4, 6, 8 și 9 ani, vor începe o viață nouă. Una, e drept, mereu schilodită” de rana sufletească provocată de abandonul celor care ar fi trebuit să fie „mami” și „tati”. Însă, la fel, una în care pereții cămăruței din chirpici nu îi vor mai „strânge”. Se vor avea mereu unul pe altul și o vor avea pe bunica ce le-a fost, din momentul abandonului, și mamă și tată.
