Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo până la jumătatea lunii august. În Prahova, finele lunii iunie aduce temperaturi de 30 de grade Celsius, însă nu vor lipsi ploile, în special în zona de munte.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, noi atenționări de cod roșu, portocaliu și galben de ploi torențiale în mai multe județe din țară, în special pentru Crișana, nordul Banatului, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și estul Olteniei.
„Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pentru scurte intervale de timp și în restul teritoriului”, a precizat ANM, care a anunțat, vineri, că vremea va fi în general instabilă și în zilele următoare.
Ploi sunt anunțate în weekend și la Ploiești, în special după-amiaza și seara, dar și în zona de munte a județului Prahova.
Citește și: Temperaturi de 30 de grade Celsius la Ploiești. Revin ploile în Prahova
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo și pentru perioada 19.06 – 17 august 2023. În acest interval, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, în special în zona de munte.
Prognoza meteo săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023
Valorile termice, potrivit ANM, se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
„Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, precum și în cele estice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval”, a anunțat ANM.
Prognoza meteo săptămâna 26.06.2023 – 03.07.2023
Temperaturile medii, spun meteorologii, vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice, sud-vestice și local în cele centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
„Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice, centrale și la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval”, a anunțat ANM.
Prognoza meteo săptămâna 03.07.2023 – 10.07.2023
„Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale”, precizează ANM.
Regimul pluviometric, susțin meteorologii, va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, cu posibilitatea unui ușor deficit, local, în regiunile extracarpatice.
Prognoza meteo săptămâna 10.07.2023 – 17.07.2023
„Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile, posibil ușor mai ridicate în cele sud-estice”, a anunțat ANM.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
