spot_img
- Publicitate -

Cărțile de identitate cu cip pot fi eliberate încă de la nașterea copilului

Data:

Marți, 31 ianuarie 2023, Guvernul a adoptat o Ordonanță prin care se pot emite cărți de identitate electronice și pentru copii, încă de la naștere. Acestea vor fi plătite din fonduri alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

- Publicitate -

Guvernul a adoptat astăzi Ordonanţa pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii referitoare la evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate. Principalele modificări vizează, pe de o parte, crearea cadrului normativ pentru plata de către stat, suportarea de către stat, din fonduri alocate prin PNRR, a costului cărţii electronice de identitate pentru minim cinci milioane de cărţi electronice emise. Primele cinci milioane vor fi cu siguranţă suportate prin PNRR”, a anunţat şeful Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chestorul de poliţie Cătălin Giulescu.

Actul normativ prevede posibilitatea ca părinţii să primească carte de identitate electronică pentru copiii lor, încă de la naştere, lucru care le va facilita circulaţia în Uniunea Europeană. Viitoarele cărţi de identitate vor avea dimensiunile unui card bancar, iar cele electronice nu vor mai avea imprimat domiciliul deţinătorului.

Un alt element esenţial este faptul că vom pune în circulaţie cartea electronică de identitate opţională  pentru minori chiar începând de la naştere, de la zero la 14 părinţii având opţiunea să solicite acest document de călătorie pentru a putea să-şi exercite dreptul la liberă circulaţie în spaţiul Uniunii Europene”, a mai precizat Cătălin Giulescu.

- Publicitate -

Proiectul pilot a fost implementat în județul Cluj, unde au fost emise aproximativ 7.100 de cărţi de identitate electronice, până în prezent. Cei care au deja emise cărţi electronice pot beneficia de gratuitate atunci când vor fi emise noile documente.

Proiectul va fi extins, în București, cel mai probabil în vară, apoi în toamnă va fi extins la nivelul marilor municipii reşedinţă de judeţ şi apoi la nivelul municipiilor.

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Câte mașini sunt înregistrate la Ploiești. „N-avem parcări!”

Numărul autoturismelor înregistrate în Ploiești a crescut de la...

Tocuri pe biciclete: Paradă de grație în Ploiești

Sâmbătă, 10 mai 2025, în Ploiești, a avut loc...

O nouă înfrângere pe Ilie Oană. Petrolul – Oțelul: 1 – 3

Petrolul Ploiești – Oțelul Galați au disputat, luni, pe...

Reducerea tarifelor la importuri. Bursele americane, în creștere

Acordul dintre SUA și China, privind reducerea tarifelor reciproce...

Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro

Cursul leu/euro a atins, în această perioadă, un nivel...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Bazarul copiilor, evenimentul unic din Ploiești

Sâmbătă, 17 mai, va avea loc o nouă ediție...

Veți participa la vot în turul 2? Sondaj

Observatorul Prahovean a lansat un nou sondaj online în...

Ploieștiul Mută Inteligent, Festivalul Campionilor la Primărie

Un adevărat spectacol al minții s-a desfășurat recent la...

Darul inedit cerut, de ziua lui, de primarul din Păcureți

Cu ajutorul comunității a reușit să înlocuiască conducta de...
- Publicitate -

În ce condiții se acordă pensia anticipată

Pensia anticipată, cu penalizare, se acordă cu cel mult...

Coșul cu alimente, proiectul Asociației din Blejoi, continuă

„Coșul lunar cu alimente pentru 10 familii” este proiectul...

Pasaj subteran pietonal pe DN 1 A, la Blejoi

Ministerul Transporturilor va construi la Blejoi un pasaj pietonal...

Invazie de șobolani pe o stradă din Ploiești

Focar de infecție pe o stradă din Ploiești. Mai...