Locuitorii de pe strada Târgoviștei, din Ploiești, sunt terorizați de o haită de câini maidanezi, care își face veacul pe un teren scos la vânzare, în spatele unui supermarket aflat în zonă. Deși terenul este împrejmuit cu plasă, animalele au reușit să o rupă și, spun oamenii, atacă trecătorii.
Un cititor ne-a trimis la redacție fotografii cu haita de câini care terorizează trecătorii. Ploieșteanul spune că oamenilor care locuiesc pe această stradă le e teamă să își mai lase copiii afară, nesupravegheați, iar bătrânii care stau în această zonă a orașului sunt și ei înspăimântați că, oricând, câinii comunitari, „destul de agresivi”, s-ar putea repezi la ei.
Ploieștenii au cerut ajutor, însă, până acum nu s-a luat nicio măsură. Aceștia solicită autorităților să ia legătura cu proprietarul terenului, să trimită hingherii pentru a lua patrupedele și a le duce în adăpostul de gestionare a câinilor fără stăpân. Asta până, când, susțin localnicii, nu se va întâmpla vreo nenorocire.