spot_img
- Publicitate -

Cum a devenit pompierul Ionuț Petre, de la Detașamentul din Mizil, salvatorul de onoare al anului 2022

Data:

Acum, la final de an, Consiliul Judeţean Prahova a publicat povestea pompierului Ionuţ Petre, care a devenit salvatorul de onoare al anului 2022.

- Publicitate -

Momentele de sărbătoare, în special cele de la sfârșit de an, ne aduc și episoade de reflecție. Unii dintre noi ne gândim la ce-am făcut, alții ne structurăm planuri de viitor. Există și persoane care-și blamează viața, care sunt nemulțumite de tot ceea ce au sau li se întâmplă, care cred că viitorul este este strict în mâinile noastre, că durează la infinit…

Poate că o discuție cu unul dintre salvatorii despre care amintim, la modul colectiv, la fiecare incendiu, accident sau dezastre naturale, ar fi ca un duș cu apă rece asupra imprevizibilului vieții. Ionuț Valentin Petre este unul dintre cei care s-au luat, deseori, la „trântă“ cu moartea pentru a mai da vieții o șansă, pentru a salva bunuri și pentru a deschide noi uși. Este pompier de 15 ani, iar anul acesta a fost desemnat „salvatorul de onoare“, o recompensă pentru care și-a riscat viața, coborând vreo 10 metri, într-o fântână din Amaru, pentru a salva o femeie care se cam „supărase“ pe existența sa.

Sunt însă detalii pentru care salvatorii ca Ionuț sau Piticu’, cum îi spun colegii, nu au timp de analiză. Altele sunt prioritățile lor. Câteodată, cuprinși de doza imensă de adrenalină și dorința de a salva uită și familia pe care au lăsat-o acasă și care, după fiecare intervenție, vor să audă o veste bună, un simplu „sunt bine“…

Pericol pentru șoferi pe DN1, zona „Podul lui Rache”

Imagini elocvente din zona cunoscută drept „Podul lui Rache”, de pe DN1, zona Câmpina, au fost surprinse de către un cititor, intrigat de riscurile...
- Publicitate -

Citeşte şi: Premieră la Școala de Pompieri din Boldești. Simona a luat din prima proba sportivă

Acțiunea de la Amaru a avut loc în luna august, când pentru Detașamentul de Pompieri din Mizil s-a dat alarma pentru intervenția la o persoană căzută într-o fântână. Aici, au dat peste o femeie, în vâstă de 54 de ani, aflată la o adâncime de vreo 10 metri. Nu intrăm în detalii despre cum a ajuns acolo, pentru că nu le cunoaștem cu exactitate și nici nu reprezintă subiectul poveștii noastre. După ce au analizat toate circumstanțele, decizia echipei de pompieri a fost ca Ionuț să fie cel care coboară.

„Intervenția prezenta pericol pentru că pereții puțului erau de pământ, se puteau surpa peste noi oricând. Dar am reușit să ajung cu bine la ea, intrase deja în hipotermie. Am legat-o, iar colegii au tras-o la suprafață. Ulterior, m-au tras și pe mine, iar când am ieșit, mi-au dat vestea că a leșinat, că este inconștientă. A fost ca o lovitură în moalele capului. Te doare când reușești să prinzi firul de viață, te bucuri că ai învins, iar, la scurt timp, primești altă veste. Din fericire, și-a revenit, a trăit. De atunci, nu mai știu nimic de dumneaei. Sper să fie bine“, ne-a povestit Ionuț.

Despre premiul primit, Piticu’ este mândru, dar nu-l consideră doar al lui, ci al întregii echipe cu care a intervenit. O echipă care îi este ca o familie, în care a intrat în urmă cu 15 ani și unde se mai vede acționând cel puțin un deceniu. Despre anii petrecuți aici, ar putea scrie romane întregi. De la oameni carbonizați, de culoare verde-albăstruie, fumegând, dar încă mergând, până la tineri inconștienți, gonind nebuni cu mașini puternice, fără a ști că, de fapt, se grăbesc spre invalidate sau chiar spre moarte.

- Publicitate -

Altfel de amintiri…

Din filmul intervențiilor sale, Ionuț s-a oprit la episodul de la Sângeru, acolo unde patru frați au fost „înghițiți“ de viitură. A participat la căutări. Și n-ai cum să nu fii marcat de o astfel de dramă când, tu însuți ești părinte, și știi cât de mult te afectează orice suferință a copilului tău. Darămite astfel de cazuri… De altfel, intervențiile în care au fost implicați și copii și pentru care nu s-a mai putut face nimic, au fost cele care l-au durut cel mai tare. Oricât de puternic ai fi sau ți se cere să fii în astfel de posturi, sufletul nu ți-e de fier. Și oamenii aceștia plâng și se întreabă după tragediile în care au fost neputincioși dacă nu cumva puteau face, totuși, ceva.

Dar nu sunt Dumnezei pe pământ și nici nu pot face ceea ce oamenii ignoră, cum ar fi, spre exemplu, curățarea periodică a coșului de fum, una dintre cauzele principale care duc la incendii. Și, din păcate, în această perioadă a anului, aproape că nu există zi în care să nu avem o știre despre o astfel de situație.

Totul stă în propriile alegeri

Ca tată, Ionuț știe cât de important este ca prevenția să fie deprinsă de la vârste fragede. Ori de câte ori i se propune să participe la cursuri de informare în școli, se gândește să le capteze atenția celor mici așa cum ar proceda cu copiii săi. A mai „furat“ din tactul pedagogic și de la soție, care este educatoare la o grădiniță din Câmpina, și știe că jocul și poveștile au cel mai bun rezultat în cazul educației celor mici. Și-ar dori ca băiatul său să-i calce pe urme, să cunoască pas cu pas această profesie, dar să aibă ambiția să-l depășească.  Însă decizia îi va aparține la momentul adecvat.

- Publicitate -

Slalom în Ploiești, pentru ridicarea unui colet cu lapte praf

A mers să ridice coletul cu laptele praf al bebelușului și, din cauza mașinilor „înghesuite” una lângă alta, nu a avut cum să treacă...

Așa cum i-a aparținut și lui Ionuț Petre, atunci când a optat să schimbe visul de copil, cel de a fi tehnician silvic, cu cel de a fi pompier.

„Am iubit dintotdeauna natura. Și acum fac tot posibilul ca să petrec cât mai mult timp cu familia în cadru natural. Am făcut școală în silvicultură, doar că nu m-am mai regăsit în domeniul acesta. Altele îmi erau așteptările. Spre pompieri mi-a surâs ideea încă din armată, unde l-am avut comandant tot pe domnul Tudoroiu care, în prezent, este inspector-șef la ISU Prahova. Fiind mic de statură, 1,63m, mi-a fost mai greu în primă fază să mă încadrez. Dar când s-a dat derogare, am reușit să trec cu brio de toate probele, iar acum sunt acolo unde chiar simt că mi-e locul. Trebuie să-ți placă, să vrei să faci treabă. Asta le tot spun și celor tineri care vin în echipa noastră. Să nu caute doar un salariu sigur și să stea cu gândul la pensionarea timpurie, ci să vină cu plăcere la muncă“, a completat Piticu’.

Citeşte şi: În doar 24 de ore pompierii prahovenii au avut 34 de intervenții la accidente, incendii și urgențe medicale

Ionuț Petre este imaginea unui colectiv prin mâinile căruia Dumnezeu lucrează, a unor oameni care, de multe ori, își pun viața în pericol pentru a o salva pe-a altora. Nu pot face minuni întotdeauna. Dar fac tot ce pot. Sunt oameni care, la rândul lor, așteaptă puțin de la noi: să le respectăm recomandările, să le eliberăm calea atunci când merg spre intervenții și, poate, un simplu MULȚUMESC!

- Publicitate -

Foto: arhivă personală Ionuț Petre

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Patru kilometri în 30 de minute. Trafic infernal spre Bucov

Aglomerația de la ieșirea din Ploiești spre Bucov dă...

Cine este judecătoarea care a îndemnat atacarea deciziei CCR

Înainte de avalanșa de cereri depuse la curțile de...

Ploi torențiale și furtuni în Prahova. Vremea în weekend

Meteorologii au emis o atenționare de instabilitate atmosferică temporar...

Trafic dat peste cap la Ghighiu, de Izvorul Tămăduirii

Traficul rutier se desfășoară cu dificultate la această oră...

Chic Chic deschide un nou magazin premium în Shopping City Ploiești

Chic Chic, destinația de referință pentru iubitorii de modă...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Slalom în Ploiești, pentru ridicarea unui colet cu lapte praf

A mers să ridice coletul cu laptele praf al...

Curtea de Apel Ploiești desființează anularea alegerilor de către CCR

Lovitură de teatru în instanță. Curtea de Apel Ploiești...

S-a deschis Muzeul Jucăriilor la Ploiești. Intrarea este liberă

Astăzi s-a deschis în incinta Palatului Culturii din Ploiești...

Alex, prahoveanul căruia bacilul piocianic i-a distrus viața

Un accident de bicicletă, o fractură la coloana cervicală...
- Publicitate -

Cum arată Aeroportul Băneasa după redeschidere. E o ”glumă”

La începutul lunii iunie 2023, Aeroportul Băneasa s-a redeschis...

Consuma droguri de la 10 ani. Fata salvată de la moartea albă

A trăit în infernul consumului de droguri timp de...

Chilii pentru sărmani la Turnu, mănăstirea afectată de incendiu

Au trecut aproape doi ani de la incendiul devastator...

Cui aparțin stâlpii periculoși din Ploiești? Reacția Electrica 

Stâlpii periculoși din Ploiești aparțin...nimănui. Cel puțin asta rezultă...