Acum, la final de an, Consiliul Judeţean Prahova a publicat povestea pompierului Ionuţ Petre, care a devenit salvatorul de onoare al anului 2022.
Momentele de sărbătoare, în special cele de la sfârșit de an, ne aduc și episoade de reflecție. Unii dintre noi ne gândim la ce-am făcut, alții ne structurăm planuri de viitor. Există și persoane care-și blamează viața, care sunt nemulțumite de tot ceea ce au sau li se întâmplă, care cred că viitorul este este strict în mâinile noastre, că durează la infinit…
Poate că o discuție cu unul dintre salvatorii despre care amintim, la modul colectiv, la fiecare incendiu, accident sau dezastre naturale, ar fi ca un duș cu apă rece asupra imprevizibilului vieții. Ionuț Valentin Petre este unul dintre cei care s-au luat, deseori, la „trântă“ cu moartea pentru a mai da vieții o șansă, pentru a salva bunuri și pentru a deschide noi uși. Este pompier de 15 ani, iar anul acesta a fost desemnat „salvatorul de onoare“, o recompensă pentru care și-a riscat viața, coborând vreo 10 metri, într-o fântână din Amaru, pentru a salva o femeie care se cam „supărase“ pe existența sa.
Sunt însă detalii pentru care salvatorii ca Ionuț sau Piticu’, cum îi spun colegii, nu au timp de analiză. Altele sunt prioritățile lor. Câteodată, cuprinși de doza imensă de adrenalină și dorința de a salva uită și familia pe care au lăsat-o acasă și care, după fiecare intervenție, vor să audă o veste bună, un simplu „sunt bine“…
Citeşte şi: Premieră la Școala de Pompieri din Boldești. Simona a luat din prima proba sportivă
Acțiunea de la Amaru a avut loc în luna august, când pentru Detașamentul de Pompieri din Mizil s-a dat alarma pentru intervenția la o persoană căzută într-o fântână. Aici, au dat peste o femeie, în vâstă de 54 de ani, aflată la o adâncime de vreo 10 metri. Nu intrăm în detalii despre cum a ajuns acolo, pentru că nu le cunoaștem cu exactitate și nici nu reprezintă subiectul poveștii noastre. După ce au analizat toate circumstanțele, decizia echipei de pompieri a fost ca Ionuț să fie cel care coboară.
„Intervenția prezenta pericol pentru că pereții puțului erau de pământ, se puteau surpa peste noi oricând. Dar am reușit să ajung cu bine la ea, intrase deja în hipotermie. Am legat-o, iar colegii au tras-o la suprafață. Ulterior, m-au tras și pe mine, iar când am ieșit, mi-au dat vestea că a leșinat, că este inconștientă. A fost ca o lovitură în moalele capului. Te doare când reușești să prinzi firul de viață, te bucuri că ai învins, iar, la scurt timp, primești altă veste. Din fericire, și-a revenit, a trăit. De atunci, nu mai știu nimic de dumneaei. Sper să fie bine“, ne-a povestit Ionuț.
Despre premiul primit, Piticu’ este mândru, dar nu-l consideră doar al lui, ci al întregii echipe cu care a intervenit. O echipă care îi este ca o familie, în care a intrat în urmă cu 15 ani și unde se mai vede acționând cel puțin un deceniu. Despre anii petrecuți aici, ar putea scrie romane întregi. De la oameni carbonizați, de culoare verde-albăstruie, fumegând, dar încă mergând, până la tineri inconștienți, gonind nebuni cu mașini puternice, fără a ști că, de fapt, se grăbesc spre invalidate sau chiar spre moarte.
Altfel de amintiri…
Din filmul intervențiilor sale, Ionuț s-a oprit la episodul de la Sângeru, acolo unde patru frați au fost „înghițiți“ de viitură. A participat la căutări. Și n-ai cum să nu fii marcat de o astfel de dramă când, tu însuți ești părinte, și știi cât de mult te afectează orice suferință a copilului tău. Darămite astfel de cazuri… De altfel, intervențiile în care au fost implicați și copii și pentru care nu s-a mai putut face nimic, au fost cele care l-au durut cel mai tare. Oricât de puternic ai fi sau ți se cere să fii în astfel de posturi, sufletul nu ți-e de fier. Și oamenii aceștia plâng și se întreabă după tragediile în care au fost neputincioși dacă nu cumva puteau face, totuși, ceva.
Dar nu sunt Dumnezei pe pământ și nici nu pot face ceea ce oamenii ignoră, cum ar fi, spre exemplu, curățarea periodică a coșului de fum, una dintre cauzele principale care duc la incendii. Și, din păcate, în această perioadă a anului, aproape că nu există zi în care să nu avem o știre despre o astfel de situație.
Totul stă în propriile alegeri
Ca tată, Ionuț știe cât de important este ca prevenția să fie deprinsă de la vârste fragede. Ori de câte ori i se propune să participe la cursuri de informare în școli, se gândește să le capteze atenția celor mici așa cum ar proceda cu copiii săi. A mai „furat“ din tactul pedagogic și de la soție, care este educatoare la o grădiniță din Câmpina, și știe că jocul și poveștile au cel mai bun rezultat în cazul educației celor mici. Și-ar dori ca băiatul său să-i calce pe urme, să cunoască pas cu pas această profesie, dar să aibă ambiția să-l depășească. Însă decizia îi va aparține la momentul adecvat.
Așa cum i-a aparținut și lui Ionuț Petre, atunci când a optat să schimbe visul de copil, cel de a fi tehnician silvic, cu cel de a fi pompier.
„Am iubit dintotdeauna natura. Și acum fac tot posibilul ca să petrec cât mai mult timp cu familia în cadru natural. Am făcut școală în silvicultură, doar că nu m-am mai regăsit în domeniul acesta. Altele îmi erau așteptările. Spre pompieri mi-a surâs ideea încă din armată, unde l-am avut comandant tot pe domnul Tudoroiu care, în prezent, este inspector-șef la ISU Prahova. Fiind mic de statură, 1,63m, mi-a fost mai greu în primă fază să mă încadrez. Dar când s-a dat derogare, am reușit să trec cu brio de toate probele, iar acum sunt acolo unde chiar simt că mi-e locul. Trebuie să-ți placă, să vrei să faci treabă. Asta le tot spun și celor tineri care vin în echipa noastră. Să nu caute doar un salariu sigur și să stea cu gândul la pensionarea timpurie, ci să vină cu plăcere la muncă“, a completat Piticu’.
Citeşte şi: În doar 24 de ore pompierii prahovenii au avut 34 de intervenții la accidente, incendii și urgențe medicale
Ionuț Petre este imaginea unui colectiv prin mâinile căruia Dumnezeu lucrează, a unor oameni care, de multe ori, își pun viața în pericol pentru a o salva pe-a altora. Nu pot face minuni întotdeauna. Dar fac tot ce pot. Sunt oameni care, la rândul lor, așteaptă puțin de la noi: să le respectăm recomandările, să le eliberăm calea atunci când merg spre intervenții și, poate, un simplu MULȚUMESC!
Foto: arhivă personală Ionuț Petre
