E suficient să mergi la pas, într-o zi ploioasă, ca să vezi gropile care se “ascund” în Ploiești. Astăzi am ajuns în zona de sud a municipiului, o zonă intens circulată, atât rutier cât și pietonal. Aici șoferii sunt întâmpinați de valurile din asfalt, iar pietonii fac slalom printre băltoace.
Ploaia ajută enorm contextul deoarece fiecare groapă este umplută cu apă. Fiecare băltoacă este, de fapt, o groapă formată, în ani de zile, de nepăsare și indolență. Ar trebui ca întreaga zonă să intre în reparații, că doar taxele pe care le plătim nu sunt degeaba, nu?
Citește și: Unde și cum poți reclama țepele de Black Friday
Zona de sud este tranzitată de sute, poate chiar mii de persoane, zilnic. Oameni grăbiți, oameni care aleargă să prindă trenul, care așteaptă autobuzul sau microbuzul. Cetățenii au nevoie de confort și de siguranță, atât în calitate de pietoni, cât și în calitate de șoferi.
Dacă ești pieton și nu ești atent pe unde calci, riști să te împiedici și să cazi. Nu e un scenariu imposibil, ci foarte probabil, asta pentru că gropile le întâlnești la tot pasul: pe șosea, pe trotuare, dar și pe trecerile de pietoni.
Citește și: Programul „Masă Caldă” a început și la școlile din Florești și Călinești
Un oraș care se pregătește să devină Capitala Tineretului nu are voie să ofere astfel de lucruri. Un oraș, reședință de județ, nu e normal să își găzduiască cetățenii în astfel de condiții. Un oraș european cu șosele în valuri și gropi la tot pasul e cea mai bună dovadă că ne facem de râs și totodată reprezintă o carte de vizită de care nimeni nu e mândru.
În continuare vă invităm să „admirați” gropile din zona de sud a Ploieștiul și să le evitați pe cât posibil. Tot pe această cale invităm și administrația orașului să noteze situația și să intervină punctual pentru rezolvarea tuturor problemelor.
Observatorul Prahovean a solicitat Primăriei Ploiești un punct de vedere cu privire la situația din zona Gării de Sud.
Asculta John, dece nu te intorci tu in satul natal, ca Ploiestiul iti pute?
Ascultă, Mihai. Aici e „satul” meu natal. Mulțumesc pentru comentariu. Zi bună.
Nu au bani. Sunt saraci. Bani sunt doar pentru salarii nesimtite si atat. Taxe platite degeaba.