Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea va fi caldă în primele două săptămâni din luna iunie, iar maximele vor atinge valori de 34 de grade Celsius. În următoarele zile va continua să plouă în Prahova, iar pe alocuri precipitațiile vor avea un caracter torențial.
Vremea, potrivit ANM, va fi caldă în cea mai mare parte a intervalului, iar în perioada 2-6 iunie va deveni călduroasă, cu maxime ale temperaturii aerului în medie de 30…34 de grade Celsius, în special în zonele de câmpie şi minime de 15…19 grade Celsius.
„Pentru perioada 7-10 iunie este estimat un regim termic mai ponderat, cu valori ce vor fi în general apropiate de cele specifice primei decade a lunii iunie (la amiază 25…28 de grade, media regională)”, a anunțat ANM.
În după-amiezile primelor zile, potrivit ANM, pe alocuri vor fi averse, posibil izolat cu caracter torenţial, dar instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată după data de 6 iunie când se estimează că vor fi perioade în care fenomenele asociate acesteia se vor semnala pe spaţii mai extinse, fiind posibile local ploi mai însemnate cantitativ.
La munte, spun meteorologii, „vremea va fi caldă în majoritatea zilelor din interval, chiar deosebit de caldă între 2 şi 6 iunie, când se vor înregistra maxime termice de 20…25 de grade şi minime de 8…14 grade, cu valori mai coborâte, atât ziua, cât şi noaptea, la altitudini mari”.
„În intervalul 8-10 iunie este estimat un regim termic mai ponderat, ce se va apropia de cel normal pentru prima decadă a lunii iunie. În prima săptămână, în orele după-amiezilor, se vor semnala averse, pe arii mai extinse şi izolat cu caracter torenţial în data de 31 mai. Probabilitatea pentru ploi mai frecvente şi local mai însemnate cantitativ va fi ridicată şi în perioada 6-9 iunie”, a anunțat ANM.