Societatea HIDRO PRAHOVA SA introduce program de furnizare a apei pentru abonații din mai multe localități, din cauza temperaturilor extreme și a consumului excesiv
Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunţă că este obligată să aplice restricții la furnizarea apei potabile pentru abonații din localitățile Călugăreni (satele Călugăreni și Valea Scheilor), Vadu Săpat, Fântânele, Cocorăștii Colț, Jugureni, Boldești Grădiștea (sat Grădiștea) și Scorțeni în intervalul 2-8 august 2021, precum și pentru locuitorii din orașul Urlați, în noaptea de 2/3 august 2021, potrivit unui comunicat emis de companie.
”Măsura se impune în scopul refacerii resurselor de apă în sistemele de alimentare din aceste zone aflate în aria de operare a societății HIDRO PRAHOVA SA, pe fondul unui consum foarte mare înregistrat în ultimele zile și în condițiile înregistrării unor temperaturi extreme.
În contextul Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare, care la art.22, alin (4) prevede: “În cazul lipsei de debit ca urmare a reducerii debitelor de apă ale sursei în caz de secetă sau îngheț, distribuţia apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de reprezentanţii autorităţii administraţiei publice locale.
Acest program va fi adus la cunoştinţa utilizatorilor în timp util, prin diverse mijloace (mass-media, afişare la utilizator)”, societatea HIDRO PRAHOVA SA prezintă în continuare programul adaptat pentru furnizarea apei în fiecare dintre localitățile vizate, în funcție de resursele existente :
Comuna Călugăreni (satele Călugăreni și Valea Scheilor)
- În perioada 2-3 august 2021, furnizarea apei va fi oprită pentru refacerea rezervelor de apă.
- În data de 3 august 2021, în intervalul 8.00-20.00, apa va fi furnizată în regim normal.
- În perioada 3 august 2021, ora 20.00 – 5 august 2021, ora 8.00, furnizarea apei va fi oprită pentru refacerea rezervelor de apă.
- Funizarea apei va fi reluată în data de 5 august 2021, în intervalul 8.00 – 20.00.
- În perioada 5 august 2021, ora 20.00 – 7 august 2021, ora 8.00, furnizarea apei va fi oprită pentru refacerea rezervelor de apă.
Comunele Vadu Săpat și Fântânele
- În perioada 2-8 august 2021, furnizarea apei va fi asigurată zilnic, numai în intervalele 6.00-8.00 și 18.00 – 22.00. În restul intervalului, apa va fi oprită pentru refacerea rezervelor din sistemele care alimentează cele două localități.
Comuna Cocorăștii Colț
- În perioada 2-8 august 2021, furnizarea apei va fi asigurată zilnic, în intervalele 4.00-13.00 și 18.00 – 24.00. Între orele 0.00-4.00 și 13.00-18.00, apa va fi oprită pentru refacerea rezervelor din sistemul care alimentează localitatea.
Comunele Jugureni și Boldești-Grădiștea (sat Grădiștea)
- În perioada 3-8 august 2021, furnizarea apei va fi asigurată zilnic, în regim normal, numai în intervalele 0.00-10.00 și 17.00 – 24.00. Între orele 10.00-17.00, apa va fi oprită pentru refacerea rezervelor din sistemul care alimentează localitatea.
Comuna Scorțeni
- În perioada 3-8 august 2021, furnizarea apei va fi asigurată zilnic, în intervalul 5.30-22.00 sau până la epuizarea stocurilor din rezervoarele situate în incinta Stațiilor de pompare Scorțeni și Mislea. Între orele 22.00-5.30, apa va fi oprită pentru refacerea rezervelor de apă.
Societatea HIDRO PRAHOVA SA a informat în scris primăriile tuturor localităților vizate cu privire la aplicarea programelor de furnizare a apei potabile și respectarea condițiilor sanitare care se impun, precum și abonații din aceste zone, prin afișarea în locuri vizibile a intervalelor de furnizare a apei și a condițiilor de calitate.”, se arată în comunicat.
Sursa: Comunicatul Hidro Prahova