Finanțări de 500.000 de euro pentru ONG-uri mici și unități de învățământ. Cum aplici la programul Start ONG 2021

Programul Start ONG, cel mai simplificat mecanism de finanțare dedicat ONG-urilor mici și instituțiilor neguvernamentale din România, se relansează începând cu 1 martie 2021. 500.000 de euro vor fi disponibili în cadrul ediției Start ONG din 2021 pentru dezvoltarea și implementarea de proiecte comunitare în domeniile educație, sănătate, social, mediu și cultură.

Comunicatul oficial:

Pentru al treilea an la rând, programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow oferă finanțări ONG-urilor mici sau recent înființate, din întreaga țară, instituțiilor publice din sfere precum educația (grădinițe, școli, licee) și cu rol social (cantine, centre pentru persoane vârstnice și copii), dar și grupurilor informale. Acestea pot obține finanțări de până la 10.000 de euro fiecare. În 2021, organizatorii programului își propun susținerea a minim 124 de proiecte de responsabilitate socială.

Primul apel al ediției din 2021 va fi lansat în 1 martie 2021, începând cu ora 09:00. Programul se desfășoară  pe durata a 10 luni, iar proiectele propuse pentru finanțare trebuie înscrise pe platforma www.startong.ro, începând cu data de 1 a fiecărei luni calendaristice.

În fiecare lună, organizațiile pot aplica pentru unul dintre cele 3 praguri de finanțare:

  • pragul I, cu o valoare de până la 1.000 de euro;
  • pragul II, cu o valoare cuprinsă între 1.000 și 5.000 de euro;
  • pragul III, cu o valoare cuprinsă între 5.000 și 10.000 de euro.

Algoritmul de evaluare a proiectelor urmează principiul primul aplicant – primul evaluat. În cadrul fiecărui apel, vor fi evaluate proiecte pentru fiecare pilon până la epuizarea bugetului lunar. Proiectele neevaluate vor putea fi reînscrise de către aplicanți în cadrul următoarelor apeluri ale programului.

Componenta dezvoltării organizaționale va juca un rol deosebit de important în ediția din 2021 a programului. Astfel, atât ONG-urile, cât și  instituțiilor publice din sfere precum educația și cu rol social, care vor câștiga proiecte în cadrul acestei ediții vor beneficia de sesiuni de formare și de instrumente utile, în domeniile esențiale pentru desfășurarea activității lor: atragere de resurse financiare, social media și PR, project management, design grafic etc.

Prin ediția din 2020 a programului, 167 de ONG-uri mici, unități de învățământ, centre de copii sau bătrâni și grupuri informale, din 38 de județe ale țării, au reușit să dezvolte și să implementeze proiecte de responsabilitate socială. Prin proiectele câștigătoare, 85.647 de persoane au beneficiat de sprijin în mod direct, iar 136.351 de persoane au fost beneficiari indirecți ai proiectelor derulate în cadrul programului.

“Implicarea societății civile în rezolvarea problemelor de la nivelul comunităților locale în contextul actual generat de pandemie este esențială pentru redresarea societății. ONG-urile joacă un rol vital în oferirea de sprijin comunităților vulnerabile. Rezultatele din ultimii doi ani ale programului Start ONG, ne arată că susținerea financiară acordată organizațiilor mici poate avea un impact pozitiv semnificativ, schimbând în bine viețile a zeci de mii de persoane.” a declarat Andrei Coșuleanu, Președinte Act for Tomorrow

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0726 221 596 pe WhatsApp sau Signal

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău