Sf. Petru și Pavel – Tradiții și obiceiuri, de Moșii de Sânpetru

0

Zi mare de sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Biserica îi prăznuiește, luni, pe 29 iunie, pe Sf. Apostoli Petru și Pavel.

Sărbătoare Sf Apostoli Petru și Pavel este precedată de un număr de zile de post, care variază în funcție de data Sfintelor Paști.

Se spune că de Sf. Petru și Pavel trebuie să dai de pomană, sărbătoarea fiind cunoscută și sub numele de Moșii de Sânpetru.

În mediul rural, pe lângă mâncare, se împart oale cu apă, pentru sufletele adormite. Conform tradiției, astăzi se duc la biserică zarzăre, colaci, dar și miere din faguri pentru a fi binecuvântate.

Potrivit obiceiului se spune că în această zi poți să muncești, însă nu este bine ca femeile se toarcă.

Tot în mediul rural, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Moșii de Sânpetru, sărbătoarea marcând vremea secerișului.

Potrivit obiceiului, astăzi femeile nu trebuie să mănânce mere, iar cei care au pistrui, la miez de noapte trebuie să se spele cu apă rece din fântână, ca aceștia să nu se înmulțească.

Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei și pescar. Acesta a părăsit meseria pe care o practica și s-a alăturat Lui Hristos Dumnezeu, propovăduind după Cincizecime Evanghelia (vestea bună).

La rândul său, supranumit „Apostolul neamurilor”, cel care a avut cea mai amplă și fructuoasă misiune evanghelizatoare, Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tars, într-o familie de evrei, părintii săi fiind cetățeni romani.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău