main_456bb.JPG

O familie din Ploiești se luptă de trei ani cu un șir interminabil de diagnostice grele puse copilului lor de 4 ani și jumătate. Oamenii susțin că lumea frumoasă a lor s-a schimbat pe când Radu Alexandru avea doar un an și patru luni și au acceptat ca fiului lor să i se facă două doze de vaccin în aceeași zi. De atunci, timpul pare să se fi oprit pentru cel mic.

Când au văzut că încep problemele, soții Radu din Ploiești au căutat peste tot soluții, dar și explicații. S-au informat, au întrebat, iar singura cauză plauzibilă pentru ei au fost efectele adverse ale celor două doze de vaccin administrate, la recomandarea medicului de familie, în aceeași zi.

După drumurile interminabile la tot felul de specialiști, copilul a primit o listă interminabilă de diagnostice: tulburare globală de dezvoltare, discontact afectiv major, întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv (9-12 luni), stereotipii motorii și comportamentale, abilități de autoservire slab însușite, întârziere severă în dezvoltare psihică (vezi foto diagnostic).

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

O perioadă, soții Radu au crezut că micuțul lor a și surzit. După investigații amănunțite, i-a fost descoperit un dop de doi centimetri în urechi.

Oamenii s-au văzut nevoiți să ia viața de la capăt, să-și reașeze prioritățile, să învețe să intre și să trăiască în lumea lui Alexandru.

Au avut ajutor din partea rudelor, însă în urmă cu câteva luni li s-a stins una dintre persoanele de bază, cea care se ocupa în permanență de copil: bunica maternă. O lovitură cruntă care i-a obligat pe soții Radu să ia noi decizii radicale. Tatăl micuțului a ales să renunțe la serviciu pentru a sta cu cel mic acasă, iar mama să meargă mai departe la muncă, având un venit care să le asigure necesarul cotidian.

Dar unui copil cu un „cearșaf“ de diagnostice îi trebuie terapie multă, continuă, diversificată care să-i stimuleze și dezvolte toate capacitățile. Toate acestea, din păcate, în România sunt extrem de costisitoare. Iar la unele dintre ele, din cauza situației materiale, soții Radu s-au văzut nevoiți să renunțe.

„Ca să-i asigurăm orele zilnice de terapie am avea nevoie cam de 1500 de euro/lună. Nu mai luăm în calcul și alte lucruri, medicamente, uleiuri pentru masaj etc. Momentan, ne descurcăm cu salariul soției și cu ce ne mai ajută rudele, apropiații“, ne-a mărturisit tatăl lui Alexandru.

Cu toate problemele pe care le are, cel mic merge la grădiniță, la una particulară din Ploiești, singurul loc unde Costin Radu susține că a găsit atenția și mediul care îi fac bine băiatului lui. Aici au început să se cunoască și cele mai bune evoluții psihice și intelectuale. Însă munca de la grădiniță trebuie dublată de cea de acasă, de terapiile fără de care Alexandru n-are nicio șansă.

„Știm că sunt mulți copii cu probleme, poate și mai grave decât ale lui Alexandru. Până să moară mamaie, lucram amândoi, iar cu ce ne mai ajutau cei din jurul nostru, ne descurcam cât de cât. Nu am cerut nimănui nimic, nu am vorbit despre problemele noastre. Doar că de când s-a dus bunica maternă și a intervenit nevoia de a renunța la serviciu, simțim că nu mai reușim să facem față. Și e păcat de anii de terapie, de munca oamenilor care ne-au fost alături, de evoluția copilului nostru”, ne-a spus tatăl lui Alexandru oarecum jenat de situația pe care o trăiește.

Cei care vor să le fie alături acestor oameni în încercare de a-și salva copilul, de a-i reda independența și a-l integra în societate, o pot face prin donații în contul  RO29 BTRL RONC RT04 3145 8821 cu mențiunea "destinate terapiilor copilului – RADU ALEXANDRU - COSTIN", titular RADU CONSTANTIN

De asemenea, o altă formă de ajutor este și redirecționarea a 2% din impozit, prin declarația 230.

21_Formular_d_230_f09dd.jpg

Sursa foto: arhiva personală Radu Constantin

8309031629826843284307536934592696484888576o
571e841a-fded-41d0-8871-011cae3ac30e
2b8ac681-054b-499d-994c-63e36304526e
8bc753bf-8a95-43c3-a7c4-61b4421c6165

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg