Nu știu alții cum sunt, dar mie mi-e lene să-mi spăl mașina. Mai ales în weekend, când mă ”terorizează” și soția cu curățenia casei.
După ce mi-am luat câteva țepe la diverse spălătorii din Ploiești, am zis să fac economie la bugetul familiei. Așa că mi-am cumpărat un curățător cu presiune, care zace acum prin pod, un șampon auto și lavete ”d-alea bune”. Eu am vrut, dar nu mi-a ieșit. Odată a bătut vântul de m-am udat și la….șosete, altădată mi-au rămas niște pete albe pe mașină de ziceai că e ”model” dalmațian. Apoi mi-a fost lene.
Așa că am luat la rând iar spălătoriile din oraș. La unele laveta de exterior era folosită și pe geamuri, în interior, altele foloseau pe post de soluții niște chesii lipicioase și urât mirositoare etc.
După ce am întrebat pe Facebook cine îmi poate recomanda o splătorie auto bună în Ploiești am ajuns la Maddel Carwash de pe Mărășești 145, în apropiere de Cioceanu.
Am ajuns într-o zi de sâmbătă, când era coadă (am stat vreo oră și 20 de minute), însă poți aștepta ca mașina să redevină curată într-o cafenea decentă, cu acces la prize și internet, esențiale dacă ai vreun laptop la tine, iar prețurile sunt relativ normale (o cafea/ceai 6 lei de exemplu).
Tarifele sunt în media pieței (35 lei interior/exterior, 40 lei pentru SUV), la care adaugi ”atenția” pentru angajații care se ocupă de mașina ta, dar operațiunea face banii.
Mașina arată și miroase bine, ca soția după ce vine de la coafor 🙂 Unde mai pui că eu aveam niște bitum de la Doreii care plombau niște gropi, de care am scăpat, cel mai probabil pentru că la această spălătorie folosesc spumă activă de calitate.
La final atașez bonul fiscal pentru cei care cred că ”sărakul ăla de Nica s-a vândut ieftin” 🙂

