- Publicitate -

De ce servicii medicale beneficiază gratuit persoanele neasigurate în 2026

Persoanele neasigurate medical din România vor putea beneficia și în 2026 de un pachet definit de servicii gratuite plătite din fonduri publice, chiar dacă nu contribuie la sistemul de asigurări de sănătate, potrivit reglementărilor în vigoare.

- Publicitate -

Conform Digi24, pachetul minimal acordat include servicii de îngrijire a sănătății în spitalele de stat, consultații de bază, servicii medicale primare, monitorizarea sarcinii și a lăuzei, planificare familială, servicii de prevenție și transport sanitar neasistat în situații prevăzute de lege, toate fără plata asigurării, în condițiile stabilite de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Persoanele neasigurate pot primi gratuit, în spitalizare de zi sau continuă, tratamente pentru afecțiuni variate, cum ar fi infecții ale tractului respirator sau urinar, anemie, diabet zaharat, boli cardiace fără indicație de intervenție chirurgicală sau alte afecțiuni cronice cu impact asupra sănătății.

- Publicitate -

În aceste situații, CNAS decontează doar serviciile menționate, iar pacientul suportă costurile analizelor de laborator și investigațiilor imagistice recomandate, cu câteva excepții specifice pentru confirmarea unor afecțiuni oncologice sau testări pentru virusurile hepatice și HIV.

De asemenea, persoanele neasigurate pot beneficia de consultații medicale de prevenție gratuite dacă se înscriu pe lista unui medic de familie.

Aceste consultații se acordă pe grupe de vârstă. De exemplu, adulților între 18 și 39 de ani li se oferă o evaluare anuală a riscurilor de sănătate, iar persoanelor peste 40 de ani li se pot acorda până la trei consultații pe an, în funcție de situație.

- Publicitate -

În caz de suspiciune oncologică, medicul poate elibera trimitere pentru investigații suplimentare, precum radiografii sau ecografii, fără costuri pentru pacient.

Totodată, persoanele neasigurate înscrise în programe naționale de sănătate,  cum ar fi cele pentru prevenirea și controlul HIV/SIDA sau al tuberculozei, primesc nu doar serviciile specifice programelor respective, ci și întregul pachet minimal de servicii de bază, inclusiv medicamente și materiale sanitare prevăzute în cadrul programelor respective.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea medicului care a deschis KinoVet în Ploiești și salvează animale găsite pe stradă

Medicul veterinar Sebastian Degenaro a deschis clinica KinoVet din...

Topul liceelor din Prahova după rezultatele la Bacalaureat

Cele mai importante examene de final de an școlar...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -