- Publicitate -

SJU Ploiești pregătește un sistem digital de comunicare în UPU, după modelul Brașov

În timp ce, în cadrul Unității de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, a fost pus în funcțiune un sistem modern de comunicare cu pacienții și cu aparținătorii acestora, la SJU Ploiești comunicarea încă se face „din gură în gură”. Modelul de bună practică în urgență ar putea fi implementat și la cel mai mare spital din Prahova, managerul Sebastian Toma dând asigurări că „se lucrează la el”.

- Publicitate -

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a introdus, din 1 ianuarie 2026, un sistem digital de afișare în timp real a parcursului pacienților din UPU.

Potrivit unui comunicat al unității sanitare, fiecare pacient care se prezintă în UPU și este preluat de personalul medical primește un indicativ numeric unic, asociat codului de urgență (verde, galben sau roșu), de forma „W-120 galben”. Acest indicativ este afișat pe trei ecrane amplasate în diferite zone ale UPU și permite urmărirea, în timp real, a etapelor prin care trece pacientul: preluare, primul consult, investigații, până la decizia finală – internare sau externare.

- Publicitate -

Care sunt beneficiile unui astfel de sistem de comunicare

Sitemul oferă o imagine clară asupra activității din UPU, permițând atât pacienților, cât și aparținătorilor să vadă:

• câți pacienți se află în prezent în UPU;
• distribuția acestora pe categorii de urgență;
• timpul scurs de la prezentare;
• etapele medicale deja parcurse.

„Se știe precis de cât timp este venit fiecare pacient și de care/câte proceduri a beneficiat, excluzând exagerările de tipul «e de 5 ore în UPU și nu l-a băgat nimeni în seamă». Se cunoaște inclusiv dacă pacientului i-a fost finalizat parcursul în UPU prin internare sau trimitere la domiciliu.

- Publicitate -

Transparență, dar și o mostră de respect a spitalului față de pacienți și familiile lor

Considerăm că acest sistem nu este doar interesant, ci, mai ales, extrem de transparent și că se constituie într-o mostră de respect a spitalului față de oricine s-ar găsi într-o asemenea situație”, spun reprezentanții SJU Brașov.

Și la SJU Ploiești se lucrează la un astfel de sistem digital de comunicare

Întrebat dacă și la cel mai mare spital de urgență din Prahova ar putea fi implementat un asemenea sistem de comunicare, managerul SJU Ploiești, medicul Sebastian Toma, a transmis că a cerut de mai multe luni celor de la informatică un astfel de sistem.

„Se lucrează la el. Vom avea și noi. Presupune multe lucruri tehnice informatice, aplicații de corelat. Spitalul este într-un program european de digitalizare, cu un calendar de urmat bine stabilit. Avem în lucru noul site oficial și am rezolvat aspectul legat de programatorul online. Sper să se rezolve, în perioada următoare, și restul aspectelor, probabil în primul semestru”, a precizat managerul SJU Ploiești.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -