Medicamentele expirate sau încă în uz, dar pe care pacienţii nu le mai folosesc, sunt considerate deșeuri periculoase, iar eliminarea finală a acestora trebuie să se facă numai în locuri special amenajate, potrivit unui program de colectare. Spitalele publice sau private au obligația de a strânge de la populație astfel de medicamente, care, ulterior, sunt distruse de către firme specializate, cu care unitățile medicale au contracte în derulare.
Începând cu 1 ianuarie 2024, potrivit legii, medicamentele expirate trebuie să fie colectate în spitale, indiferent dacă acestea sunt de stat sau private. Scopul unei astfel de măsuri este de a reduce sau chiar elimina poluarea apei și a solului cu substanțe provenite din industria farmaceutică.
Spitalele din județ au amenajat spații special destinate acestui scop, în care sunt amplasate recipiente de colectare, ușor accesibile cetățenilor care doresc să predea medicamente expirate.
Oamenii nu prea se înghesuie să ducă medicamentele expirate la spitale
Deși unitățile medicale din Prahova s-au conformat cerințelor, oamenii nu se prea înghesuie să ducă medicamentele expirate sau pe care nu le mai folosesc în punctele special amenajate. „Mulți nu sunt încă familiarizați cu procedura de aruncare a acestor deșeuri considerate periculoase. Din comoditate sau neglijență le aruncă laolaltă cu gunoiul menajer, fără să se gândaescă că pot fi găsite de alte persoane și înghițite.
Nici aruncarea pastilelor în vasul de toaletă nu e o soluție. Medicamentele elimintate astfel pot polua apele în care ajung ulterior, având un impact negativ asupra noastră prin contaminarea rezervelor de apă și a alimentelor”, a precizat un cadrul medical de al Spitalul Municipal din Câmpina.
Farmaciile nu mai colectează medicamente expirate
DSP Prahova a transmis, la solicitarea observatorulph.ro, care este, potrivit legislației în vigoare modalitatea în care trebuie returnate către spitale medicamentele expirate, ori care nu mai sunt folosite de către pacienți.
„În conformitate cu art. 244 alin. (6) din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 (republicată) privind reforma în domeniul sänätäții: Medicamentele expirate și/sau neutilizate provenite de la populație vor fi colectate la spitale publice sau private, care sunt obligate sä le primeascä în scopul eliminării lor finale.
În conformitate cu art. 3 alin. (1) din Instructiunile nr. 6.226 din 4 aprilie 2024 privind modalitatea de gestionare a deșurilor de medicamente neutilizate și/sau expirate provenite de la populație. Deșeurile de medicamente se depun de cätre cetățeni la spitale publice sau private, conform programului stabilit și afișat de unitțăile respective. Spitalele publice sau private pot stabili unprogram de colectare a deșeurilor de medicamente de la populație, în anumite zile ale săptămânii și într-un anumit interval orar.
În conformitate cu art. 39 alin. (2) din Hotärårea nr. 1915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor preparatelor stupefiante psihotrope:
Medicamentele preväzute la art. 38 alin. (3) din Legea nr. 339/2005 se returneazä la farmacia care le-a eliberat, pe baza unuiproces-verbal de predare-primire, întocmit în trei exemplare, cu următoarea destinație: un exemplar rămâne la farmacie, un exemplar, la persoana care a returnat medicamentele și un exemplar însoțește medicamentele până la distrugerea acestora”, a transmis DSP Prahova.
Am contactat mai multe farmacii din Ploiești, însă, niciuna nu a confirmat faptul că dispune de spații de depozitare pentru colectarea de la populație a unor astfel de medicamente.