„Mulțumesc doctorilor și întregului personal de la Petrolul pentru că mi-au salvat băiețelul. Cred că ar trebui să înțelegem aglomerarea și frustrarea medicilor când în urgențe este plin. Daca tratezi cu respect persoanele din jurul tău, vei primi respect”. Sunt cuvintele sincere ale unei prahovence, Alina Avram, care a ținut să își exprime recunoștința față de un doctor bun al Spitalului de Pediatrie Ploiești, care i-au operat băiețelul.
„Pe 15 ianuarie m-am prezentat cu băiețelul meu de 10 ani la Urgențe, deoarece prezenta dureri abdominale (medicul de familie îl suspecta de apendicită) . Timpul de așteptare a fost relativ scurt, iar din clipa in care am fost preluați, în 15 minute deja i se recoltase proba de sânge pentru analize.
După o primă verificare, ni s -a comunicat că trebuie consultat și de către un medic chirurg.
Citește și: Simte fericire și emoție când salvează un copil, revoltă și neputință atunci când un altul se stinge. Interviu cu medicul Anca Miu, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești
Așteptarea a durat cam 30 de minute și am fost preluați de către domnul doctor Claudiu Sodolescu. Acesta a fost extraordinar de atent și de comunicativ cu copilul în timp ce îi făcea o ecografie abdominală. Diagnosticul a fost de apendice inflamat și ne-a propus să încercăm un tratament, să vedem dacă se poate evita intervenția chirurgicală. Am plecat acasă cu tratamentul prescris de domnul doctor, urmând să revenim pe 17 ianuarie.
În data de 17 ianuarie ne-am prezentat la control, însă apendicele era tot inflamat și sfatul medicului a fost să se intervină chirurgical. Prin urmare, ne-am internat (da, am avut permisiunea sa stau si eu cu copilul).
I s-au efectuat o serie de analize, iar a doua zi, în data de 18 ianuarie, când s-a și intervenit chirurgical, i s-a făcut o altă serie de analize (analize de sânge, EKG). După intervenția chirurgicală – s-a intervenit laparoscopic – copilul meu a fost la terapie intensivă, până a doua zi când ne-am întors în salon.
Toate cadrele medicale – de pe secție, de la terapie intensivă, infirmierele – s-au purtat ireproșabil. Nu am nimic de reproșat! Chiar le-am promis ca voi transmite un punct de vedere prin intermediul ziarului dumneavoastră, deoarece Spitalul de Pediatrie primește doar comentarii negative – ar trebui să înțelegem aglomerarea și frustrarea medicilor când în urgențe este plin. Daca tratezi cu respect persoanele din jurul tău, vei primi respect.
Citește și: Doctor bun. Interviu cu Tiberius Ofrim, medic urgentist la Spitalul Județean Ploiești: ”În cazuri grave nu ai timp să te gândești de două ori!”
Domnului doctor Sodolescu tot respectul și toata admirația mea pentru comportamentul pe care l-a avut față de copilul meu. Nu a dorit sa efectueze externarea pana când nu a fost sigur că analizele post operatorii sunt în regulă”, a transmis Alina Avram.
Pe lângă articolele realizate de reporterii noștri despre doctorii buni în special din sistemul de stat, Observatorul Prahovean va publica și scrisorile de mulțumire ale pacienților transmise pe adresa redactie@observatorulph.ro sau la numărul de whatsapp 0785 075 112.