Cum se manifestă varianta Omicron.”E ca o rino-faringită clasică la cei vaccinaţi, cu mai multe transpiraţii abundente”

0

Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, a explicat News.ro că încep să apară tot mai multe cazuri de infectare cu varianta Omicron şi că în spital va exista o secţie de terapie acută cu 21 de paturi, secţie nou creată care va ajuta enorm gestionarea pacienţilor în valul 5 pandemic, pe lângă cele 9 paturi de ATI covid care există în prezent în unitatea sanitară.

Despre simptomele celor diagnosticaţi cu varianta Omicron medicul spune că, în cazul celor vaccinaţi boala se manifestă ca o rino-faringită clasică şi că, cel puţin deocamdată, nu se ştie încă ce manifestări va da în cazul celor care nu sunt vaccinaţi.

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală a explicat că în perioada în care au început să apară cazurile de omicron în România, adică în luna decembrie, cei diagnosticaţi cu această variantă a virusului şi care erau vulnerabili erau internaţi în unitatea sanitară pentru a putea fi supravegheaţi atent de medici în ideea de a nu apărea anumite complcaţii din cauza bolii în cazul lor, potrivit ziare.com.

Medicul afirmă că cei diagnosticaţi cu această variantă pot avea transpiraţii abundente, ca diferenţă faţă de varianta delta, iar în rest simptomatologia este asemănătoare cu aceasta. În formele uşoare de omicron, pot apărea febra, durerile de cap şi de gât, iar în cele grave pot apărea complicaţiile respiratorii.

Dr. Simin Aysel Florescu: „În acest moment mai mult de jumătate din tulpinile celor internaţi sunt Omicron”

„Am avut internaţi pacienţi, deocamdată sunt mai mulţi dintre cei care au venit din străinătate, deci cazuri de import dar încep să apară şi cazurile locale şi la acest moment mai mult de jumătate din tulpinile celor internaţi sunt Omicron.

Deocamdată, sunt doar câteva zeci de pacienţi internaţi şi din aceştia încep să apară din ce în ce mai mulţi, dincolo de majoritate, cu suspiciune de Omicron, noi avem posibilitatea să facem un screening de variante în laboratorul nostru care ne indică ce este omicron şi ce nu, cu mare probabilitate, noi rezultatul cert îl avem după secvenţiere, după o perioadă de nişte zile, poate chiar o săptămână două după care obţinem confirmarea sau nu, dar în cea mai mare parte se confirmă.

Ca şi manifestări simple de boală deocamdată majoritatea sunt forme simple, necomplicate, dar încep să apară şi celelalte uşor uşor.

Nu e mare lucru diferit faţă de delta, cel puţin deocamdată, doar faptul că mulţi sunt dintre cei care au fost vaccinaţi, vorbesc de călători, aceştia aveau obligativitatea de vaccinare şi au venit cu manifestări de infecţie de tract respirator superior, cu tuse, cu rinoree şi mai puţin cu alte manifestări severe, ca o rinită, ca o rino-faringită clasică deocamdată, repet, la cei care sunt vaccinaţi, cei care călătoresc. Rămâne să vedem cum se vor manifesta la populaţia nevaccinată, aici este marea noastră problemă.

La cei nevaccinaţi deocamdată nu avem o certitudine că formele grave sunt date de Omicron, urmează să vedem, sunt trimise la secvenţiere în mare parte, mai sunt forme grave care au venit, care au ajuns în terapie, încă nu ştim sigur dacă este omicron.

În ATI acum sunt 5 cazuri din cele 9 paturi, un indicator nefavorabil este faptul că în toată această perioadă când numărul de pacienţi per total a scăzut foarte mult, terapia intensivă nu a putut fi închisă nicio zi, au fost în permanenţă cazuri acolo, doar de o săptămână a scăzut sub numărul maxim de cazuri, sub 9, dar în nicio zi nu am putut spune că am terminat cu cazurile grave şi putem şi noi să spunem că putem să închidem şi probabil că va fi din nou foarte rău”, a explicat Dr. Simin Aysel Florescu.

Secţie nouă de terapie acută, pentru prima oară la Spitalul Victor Babeş din Capitală. 21 de paturi existente aici îi vor ajuta pe medici în lupta împotriva covid 19.

„ATI-ul nu avem cum să-l extindem, din păcate, este un compartiment foarte bine făcut şi foarte bine delimitat, tot ce avem posibil este să facem la etajul 1, deasupra ATI-ului, să-l facem sub formă de terapie acută, lucrurile sunt deja aproape de finalizare, ASSMB-ul ne-a ajutat să facem acest lucru şi mai avem încă de realizat nişte conexiuni care implică nişte lucrări mai ample de curent electric, de oxigen, sunt lucrări de amploare din partea firmelor autorizate. Terapia acută are 21 de paturi, undeva între o secţie obişnuită şi o terapie intensivă.

Această secţie nu a existat în trecut, acolo era o secţie obişnuită pe care de nişte luni bune încercăm cu toţii cu eforturi foarte mari să o ducem la capăt, pentru că au fost modificări majore acolo şi care a necesitat, pe lângă autorizaţii din toate direcţiile şi lucrări de foarte mare amploare pentru ca totul să fie în siguranţă.

În final, va fi un ajutor minunat chiar dacă nu este o secţie de terapie intensivă, este o secţie care va putea să asigure cazurile grave la nivel intermediar, cazuri care sunt destule”, a precizat managerul Spitalului Victor Babeş din Bucureşti.

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală a explicat că în perioada în care au început să apară cazurile de omicron în România, adică în luna decembrie, cei diagnosticaţi cu această variantă a virusului şi care erau vulnerabili erau internaţi în unitatea sanitară pentru a putea fi supravegheaţi atent de medici în ideea de a nu apărea anumite complcaţii din cauza bolii în cazul lor.

„Au fost cazuri de infecţie cu omicron spitalizate, la acel moment erau puţine cazuri în România, şi este adevărat că erau forme uşoare, dar am plecat de la ideea că este bine să monitorizăm primele cazuri şi atunci au fost perioade scurte de internare pentru pacienţii care erau vulnerabili, chiar dacă aveau o formă uşoară, în ideea de a-i proteja de eventuale complicaţii care să apară ulterior.

Acum, în ianuarie, din păcate, este o creştere şi este o situaţie despre care vorbeam de cel puţin o lună, nu este explozivă în momentul de faţă dar sunt cazuri, practic omicronul la acest moment face parte din infecţiile cu SARS – CoV- 2 curente, de zi cu zi, şi foarte curând vom ajunge în punctul în care vor fi predominantă această variantă, lucru pe care îl ştiam.

Cei care au fost internaţi cu forme uşoare sunt persoane de peste 60 de ani, care au şi afecţiuni cronice, spraponderale, adică sunt acele persoane pe care le considerăm vulnerabile. Acest lucru s-a întâmplat doar în decembrie, la început, când voiam să vedem exact cum stau lucrurile. Până într-o săptămână era internarea. Deja din ianuarie se întâmplă foarte rar să internăm formele uşoare.

Nu înseamnă că nu se infectează în aceeaşi măsură şi tinerii, doar că ei, neavând factori de risc, nu necesită internare în spital.

Cel puţin deocamdată nu am avut forme severe, sigur că ele vor urma, chiar dacă va fi un procent mic, vom avea şi pacienţi cu omicron la terapie intensivă, vor exista şi complicaţii, dar ele cel mai probabil vor în număr mic, conform datelor care există în momentul de faţă”, a explicat Dr. Adrian Marinescu.

Simptomatologia dată de Omicron: cei diagnosticaţi cu această variantă pot avea transpiraţii abundente, ca diferenţă faţă de varianta delta, în rest simptomatologia este asemănătoare cu aceasta. În formele uşoare de omicron, pot apărea febra, durerile de cap şi de gât, iar în cele grave pot apărea complicaţiile respiratorii.

„Nu există o diferenţă semnificativă, este clar că este o variantă virală care se transmite foarte uşor, şi atunci persoanele active care interacţionează au şi probabilitatea cea mai mare de a se infecta. Asta e un lucru statistic, altfel oricine se poate infecta.

Se vorbeşte de exemplu că sunt mai multe transpiraţii abundente în cazul omicron, dar nu cred că de aici se poate trage o concluzie, cred că sunt aceleaşi simptome şi că depinde de forma de boală. În formele uşoare simptomele sunt într-un fel, în momentul în care există complicaţii respiratorii, sunt altele. La cei care au forme uşor simptomatice stare generală uşor modificată, sub-febră sau febră, durere în gât, durere de cap, sunt lucruri care în general trec ca perioadă în 2-3 zile.

Dacă vorbim de formele medii, simptomele ţin mai mult timp, astenie fizică persistentă, stare generală modificată, febră, dureri de cap, durere de gât, dureri musculare cu un aspect pseudo-gripal, urmează formele severe dar deocamdată nu am avut, dar la formele severe ne aşteptăm să fie complicaţiile respiratorii”, a detaliat Dr. Marinescu.

Centrul de evaluare pentru pacienţii cu forme uşoare de SARS-CoV-2 poate fi deschis imediat ce situaţia epidemiologică o va cere. În acest moment aceste cazuri pot fi gestionate foarte bine în camera de gardă a unităţii sanitare. Protocolul oficial de tratament al bolii covid 19, folosit şi în cazul variantei omicron. Vaccinurile existente în prezent, utile pentru evitarea formelor grave de boală.

„Practic ar fi două puncte: camera de gardă şi ar fi acest centru de evaluare care ar putea să funcţioneze până la ora 20.00, unde ar putea să ajungă formele uşoare, doar că trebuie să gândim dacă va fi o presiune atât de mare, încât să fie un număr mare de pacienţi ca să poţi să rezolvi în acelaşi timp în două locuri, altfel şi în camera de gardă în acest moment cei care sunt cu forme uşoare sunt de asemenea evaluaţi. Practic la noi centrul de evaluare funcţionează 24 din 24, nu există astăzi acest centru de evaluare, dar dacă va fi nevoie sigur că putem face.

În momentul de faţă, nu avem terapii noi, care să fie ţintite pe omicron, vorbim de tratamentul antiviral, inclusiv de anticorpii monoclonali anti spike, bineînţeles Remdesivir-ul, variantele antivirale cu administare pe cale orală, este acelaşi tratament cu antiinflamator tip dexametazonă, cu anticoagulant, dacă vorbim de o formă uşor simptomatică este de ajuns să tratăm cu tratament simptomatic. Sunt aceleaşi lucruri pe care le făceam şi înainte”, a spus Dr. Marinescu.

Ce spune Dr. Marinescu despre cei care rămân acasă cu simptome de boală, nu se testează şi iau tratament după ureche: „o simptomatologie acută ar trebui să ne ducă cu gândul şi la o infecţie cu SARS-CoV-2”.

„Lucrurile nu aşa ar trebui să se întâmple, ar trebui să ne testăm suficient de des pentru că este clar că o simptomatologie acută ar trebui să ne ducă cu gândul şi la o infecţie cu SARS-CoV-2, legătura cu medicul de familie sau cu un alt medic trebuie să fie încă din momentul iniţial, pentru a putea aprecia dacă avem o urgenţă medicală, dacă putem rămâne acasă sau trebuie să mergem la evaluare de la început şi, oricum, chiar dacă am fost la spital la evaluare chiar de la început, cineva trebuie să ne monitorizeze când stăm acasă.

În valul 5, ceea ce ar putea să facă diferenţa, să ne ajute pentru ca lucrurile să fie mai echilibrate este ca rezolvarea să fie în prespital, nu la nivel de cameră de gardă, şi să vedem imaginile cu ambulanţele care aşteaptă, cozi interminabile”, a explicat medicul.

„Flurona”, o situaţie care cel mai probabil există şi în România, spune Dr. Marinescu.

Virusul SARS-CoV-2 suprapus peste cel gripal poate crea probleme în mod deosebit persoanelor trecute de o anumită vârstă şi care au şi anumite afecţiuni cronice.

„Deocamdată nu avem diagnosticate, dar cu siguranţă că ele există, există posibilitatea de a avea în acelaşi timp virus gripal şi SARS-CoV-2, există varianta de a le avea concomitent încă din primul moment sau poţi să ai una dintre infecţii şi să apară ca suprainfecţie, oricum este clar că astfel de situaţii mai ales la persoanele vulnerabile duc cu o mai mare probabilitate la complicaţii, sezonul de gripă este în general cu o durată destul de lungă până în aprilie inclusiv, şi gripa vine cu complicaţii respiratorii şi nu numai, şi gripa poate să dea forme severe doar la cei care au strict virus gripal în aşa fel încât dacă le avem pe amândouă, cu atât mai mult pot să apară probleme, există vaccinare anti-gripală în aceeaşi măsură”, a spus specialistul.

Vaccinurile actuale, bune şi pentru omicron? Dr. Adrian Marinescu spune că ele ajută pentru evitarea formelor severe de boală, chiar dacă eficienţa lor în cazul variantei Omicron este ceva mai scăzută.

„În mod clar, variantele actuale ne ajută, chiar dacă eficienţa este mai redusă, datele ne spun că în momentul în care faci şi boosterul şi ai o schemă completă cu 3 vaccinuri ai o protecţie bună, în ideea că nu vei face forme severe, că de fapt ceea ce ne interesează, inclusiv la Omicron, este să nu ajungem cu complicaţii în ATI, practic ne protejăm viaţa, că update-ul vaccinului va veni în martie, el este binevenit şi îl aşteptăm.

În momentul de faţă, suntem sub jumătate cu internările, dar de la o zi la alta lucrurile se vor schimba. Noi suntem pregătiţi, după experienţa de doi ani, dar este adevărat că nu poţi să rezolvi Capitala cu 2-3 spitale şi este nevoie ca toate spitalele să vină cu circuit de covid, cu un procent clar de paturi şi nu doar de ATI, în aşa fel încât cei care vor avea nevoie să fie internaţi, acest lucru să poată fi făcut în mod echilibrat şi uniform”, a explicat Dr. Adrian Marinescu.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău