- Publicitate -

Vaccinul AstraZeneca ajunge, duminică, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino. Anunțul CNCAV

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat, sâmbătă, că 81.600 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, mâine dimineață, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a precizat că transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la București pe cale terestră.

- Publicitate -

„Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național”, a precizat Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman. Urmare a primirii autorizației din partea ANMDMR, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfășura, în calitate de distribuitor angro, operațiuni de deținere, custodie și livrare pentru medicamente cărora li se impun criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuție în lanțul rece (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).

- Publicitate -

Autoritățile precizează că Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca.

„Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață. Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România”, a anunțat Grupul de comunicare al Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Foto cu caracter ilustrativ

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -