Cum ne putem programa online pentru a ne vaccina împotriva coronavirusului

Până la vaccinare, oamenii trebuie să se înscrie singuri sau cu ajutor pe platforma online special creată pentru această campanie.

În prima etapă aflată deja în desfăşurare, precum şi în cea de-a doua, responsabilii din domeniile esenţiale îşi vor programa angajaţii. Iar persoanele în vârstă sau bolnave care vor fi imunizate tot în etapa a doua vor avea la îndemână mai multe variante.

Programare.vaccinare-covid.gov.ro este platforma online a statului prin care sunt gestionate programările pentru vaccinare. În prima etapă, aflată în plină desfăşurare, de programări se ocupă direct managerii de spitale şi centre sociale.

În a doua etapă va începe imunizarea persoanelor în vârstă şi a bolnavilor din grupele de risc, dar şi a angajaţilor instituţiilor sau companiilor considerate a fi esenţiale.

Dacă ești o asemenea persoană și ai vrea să te vaccinez anti-covid, trebuie mai întâi să te programezi. Poți face asta online, telefonic, prin medicul de familie, cu ajutorul unei rude, prin direcţiile de asistenţă socială sau, dacă ai sta într-un cămin de bătrâni, cu ajutorul administratorului de cămin.

Ca să te programezi online, trebuie să îți faci un cont de utilizator în aplicaţia de vaccinare. Pentru asta trebuie să urmezi câţiva paşi: să introduci o adresă de email, o parolă, să reconfirmi parola în al doilea câmp, să bifezi că ești de acord cu politica de confidenţialitate şi apoi să apeși butonul „creează cont”.

Apoi, sistemul îți va trimite un email de confirmare către adresa introdusă la crearea contului. Accesezi acest mesaj şi apeși pe linkul trimis pentru confirmarea contului.

După ce ai încheiat această formalitate, poți să intri în contul tău de utilizator prin introducerea adresei de e-mail şi a parolei alese pentru autentificare.

Pentru a putea utiliza platforma de programări online pentru vaccinare, este obligatoriu însă să completezi şi datele de la secţiunea „Profilul meu” din contul de utilizator. Aici este nevoie de nume, prenume, CNP, seria şi numărul actului de identitate. Aceste informaţii trebuie să fie aceleaşi din actul de identitate valabil la momentul înscrierii, altfel datele nu vor fi validate.

Citește continuarea pe stirileprotv.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0726 221 596 pe WhatsApp sau Signal

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău