Curtea Constituțională a respins sâmbătă contestațiile legate de unele candidaturi la alegerile prezidențiale, inclusiv cea a lui Călin Georgescu. Hotărârile sunt definitive şi vor fi comunicate Biroului Electoral Central, potrivit Antena 3 CNN.
„În ședința din data de 8 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere patru contestații.
În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile contestațiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condițiile procedurale prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat transmis de CCR.
„Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a mai transmis CCR.
Vă reamintim că pe ordinea de zi a CCR apar patru contestații, două împotriva respingerii candidaturii lui Petru Mîndru (respinsă de BEC), iar alte două pentru Călin Georgescu.
Ordinea de zi a ședinței CCR:
- Contestație împotriva neînregistrării candidaturii domnului Mîndru Petru la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, contestație formulată de domnul Todiroae I Ioan
- Contestație împotriva candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, contestație formulată de doamna Terțiu Violeta Valentina
- Contestație împotriva neînregistrării candidaturii domnului Mîndru Petru la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, contestație formulată de domnul Mîndru Petru
- Contestație împotriva înregistrării candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, contestație formulată de doamna Berinde Maria -Cristina
Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean contestă demersul CCR de a convoca astăzi o ședință pentru a analiza două contestații împotriva lui Călin Georgescu, atât timp cât Biroul Electoral Central nu a luat o decizie privind înregistrarea candidaturii acestuia la alegerile prezidențiale, potrivit Hotnews.
Câteva zeci de susținători ai lui Georgescu protestează în fața Parlamentului, unde își are sediul CCR, conform imaginilor difuzate de Digi24.
