spot_img
- Publicitate -

Nicolae Ciucă a demisionat din Senat

Data:

Miercuri 5 februarie 2025, fostul premier și președinte PNL, Nicolae Ciucă, și-a anunțat pe Facebook demisia sa din Senatul României.

- Publicitate -

„A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcția de Senator în Parlamentul României.

Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcție grație susținerii Partidului Național Liberal.

Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru dreapta. Voi susține întotdeauna inițiativa privată, democrația și familia, cu onestitate și decență, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL.

„Nimfă Dormind” de Grigorescu, vândut la licitație

Tabloul „Nimfă dormind” de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat la suma de 330.000 de euro la licitaţia de primăvară organizată, joi, de Artmark, potrivit Agerpres. Pictura, numită...
- Publicitate -

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în acești ani, tuturor celor cu care am lucrat și tuturor celor care au avut încredere în mine!

Vă rămân profund îndatorat!”, a anunțat Nicolae Ciucă.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Ambulanțe cu peste 1 milion de km la bord în Prahova

80 de ambulanțe sunt în prezent în dotarea Serviciului...

”Conduceți prudent!” Interviu cu David Popovici, la Ploiești

Multiplul campion la înot, David Popovici, a povestit la...

Câți minori au devenit șoferi în Prahova. Durata școlarizării

Chiar dacă nu au 18 ani, adolescenții își pot...

Pensiile speciale a 14 foști parlamentari din Prahova ne costă 80.000 de lei

14 foști parlamentari de Prahova încasează lunar sume cuprinse...

Legătura dintre Putin, Trump și pantofii care te scapă de dureri

Site-urile multor ziare și televiziuni, considerate de încredere, conțin...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

„Despre dragoste, cu ură”, o poveste simplă de viață… grea

Teatrul Elisabeta a venit luni, 17 martie 2025, pe...

ANSVSA. La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm pește

Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC),...

Accident pe DN1A, în cartier Ploiești Vest. Trafic restricționat

Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă seară, pe DN1A, în...

Noi imagini de pe Autostrada A7 Mizil – Pietroasele

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a...

Polițist găsit împușcat în cap la Bacău

Un tânăr polițist de la o secție rurală din...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Și eu sunt suveranist!

Am constatat că, în ultimul timp, personaje politice tind...

Crin Antonescu va fi adus mâine, pe mare șest, în Ploiești

Zvonurile care reies din scandalul mocnit dintre peneliștii și...

Pe lângă Gavrilă de la POT Dăncilă era TOP :)

După ce ”presedintele (ne) ales” Călin Georgescu a fost...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cine sunt candidații la Președinția României

După deciziile CCR, Biroul Electoral Central a anunțat cine...

Crin Antonescu, la Catedrala Sf. Ioan Botezătorul din Ploiești

Crin Antonescu, candidatul alianței PSD - PNL-UDMR la alegerile...

Cu ce candidat veți vota la alegerile prezidențiale? Sondaj

Observatorul Prahovean lansează un nou sondaj de opinie pe...
- Publicitate -

Anamaria Gavrilă s-a retras, oficial, din cursa prezidențială

Președintele POT, Anamaria Gavrilă, a anunțat oficial, în această...

Anamaria Garvilă a chemat Poliția să o apere de presă

Președintele POT, Anamaria Gavrilă, a chemat astăzi poliția la...

Anamaria Gavrilă se va retrage în favoarea lui Simion

Candidatul POT la prezidențiale, Anamaria Gavrilă se va retrage...