Potrivit senatorului de Prahova Aurel Oprinoiu, “este un moment crucial și un pas înainte pentru reforma silvică pe care o așteptăm de multă vreme. Mă bucur că, în calitate de președinte al Comisiei de Mediu din Senat, am putut contribui, alături de colegii mei, la acest proces și la obținerea unor rezultate esențiale.”
USR a introdus în noul Cod silvic, adoptat astăzi de Parlament, mai multe măsuri esențiale pentru protejarea pădurilor și a spațiilor verzi din orașe. Pentru ca toate aceste măsuri să fie aplicate mai este nevoie doar ca legea să fie promulgată de președinte.
Principalele măsuri cuprinse în noul Cod silvic:
- asigură acces liber în păduri
- protejează centurile verzi din jurul orașelor
- protejează arborii remarcabili din fondul forestier
- îi sancționează, cu confiscarea autovehiculelor, pe cei care transportă ilegal lemn
- îi sancționează pe cei care taie ilegal arbori din parcurile din orașe
- oferă proprietarilor posibilitatea de conservare a pădurilor
- prevede obiective clare de împăduriri pentru autoritățile publice.
Adoptarea unui nou Cod silvic și implementarea unor măsuri ferme constituie o urgență pentru România în condițiile în care pădurile continuă să dispară sub ochii noștri, iar mafia lemnului prosperă pe seama sănătății românilor.
De asemenea, trebuie ca măsurile prevăzute în PNRR să fie urgentate și implementate, fie că vorbim de suprafețe noi de teren împădurite sau reîmpădurite (pentru a ajunge la peste 20.000 de hectare plantate până în 2026), fie de dotarea corespunzătoare a Gărzii Naționale de Mediu sau de operaționalizarea echipamentelor de monitorizare a calității aerului, radioactivității și zgomotului.
USR a întreprins constant demersuri parlamentare pentru protejarea mediului și va continua să lupte pentru adoptarea măsurilor propuse. Reamintim doar inițiativa de înființare a „DNA-ului pădurilor”, o direcție de investigare a infracționalității de mediu, cu procurori specializați, și inițiativa legislativă prin care jandarmii primesc atribuția de a opri transporturile ilegale de lemn.”
Cum ți se pare subiectul?