Alegerile parlamentare 2024 în diaspora au început oficial, vineri, la ora 20.00, ora României. Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților au loc, în străinătate, pe parcursul a două zile, în timp ce în România urnele se deschid duminică, 1 decembrie, la ora 7.00.
Prima secție de votare deschisă în diaspora a fost la Auckland, Noua Zeelandă. Până sâmbătă, la ora 07.00, peste 4700 de români și-au exprimat opțiunea de vot în Diaspora.
În străinătate, procesul de votare la alegerile parlamentare are loc în 950 de secţii, pe durata a două zile.
Secţiile din Statele Unite ale Americii şi Canada vor fi ultimele care se vor deschide şi totodată ultimele care se vor închide, luni 2 decembrie, la 7:00 ora României.
Harta secțiilor de votare din străinătate
Ministerul Afacerilor Externe a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secții de votare organizate în străinătate pentru parlamentare 2024, care include și adresele sediilor acestora. Lista este disponibilă în secțiunea dedicată alegerilor și poate fi accesată la link-ul https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2024/alegeri_2024/lista_sectii.pdf.
„Totodată, pentru buna informare a cetățenilor români de peste hotare, Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu organizația non-guvernamentală Code for Romania/Commit Global, a sprijinit dezvoltarea unei hărți interactive a secțiilor de votare din străinătate.
Harta secțiilor de votare poate fi consultată accesând site-ul MAE, la secțiunea dedicată alegerilor: https://www.mae.ro/node/64178”, a anunțat, în urmă cu 9 zile, Ministerul Afacerilor Externe
Românii așteptați, duminică, la urne
Românii sunt așteptați, duminică, la urne, pentru alegerea parlamentarilor din Senat și Camera Deputațiilor.
Secțiile de vot din România se vor deschide, duminică, 1 Decembrie, la ora 07.00 și se vor închide la ora 21.00.
La alegerile parlamentare 2024 s-au înscris 31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale.
