Astăzi, în ședința de Consiliu Județean, majoritatea PNL a decis acordarea a sute sau chiar milioane de lei localităților cu primari aleși pe liste PNL sau racolați de curând de această formațiune.
Astfel, au primit sume consistente localități precum Câmpina, Comarnic, Breaza sau Valea Călugărească, în vreme ce municipiul Ploiești nu a primit niciun leu.
Decizia a stârnit un adevărat scandal în Consiliul Județean, unde PSD și-a trimis prefectul și parlamentarii pentru a împiedica adoptarea acestei hotărâri.
Colegii de coaliție ai PNL, reprezentanții PSD, au reclamat că 90 la sută dintre bani alocați azi au drept destinație fief-urile liberale, dar s-au lovit de reproșurile partenerilor, care le-au amintit că au procedat la fel când s-au aflat la putere.
Consilierii județeni USR au arătat că inițiatorii propunerii nu au organizat nici un fel de consultări sau dezbateri cu grupurile politice din Consiliul Județean, iar criteriul de acordare a acestor sume este evident discreționar.
În aceste condiții, a explicat liderul de grup Cătălin Ignat, USR nu a votat proiectul, unul care nu are în vedere binele comunităților, ci interesele electorale ale primarilor în funcție. (P.E.)
