- Publicitate -

Consolidarea cooperării dintre România și Regatul Țărilor de Jos: întâlnirea dintre ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și E.S. Willemijn van Haaften

Data:

Distribuie articolul:

În data de 18 martie 2024, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu E.S. Willemijn  van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București.

- Publicitate -

În cadrul discuțiilor, demnitarul român a evocat viziunile similare ale celor două ministere de Interne, român și federal olandez, pe teme de interes la nivel european, precum securitatea internă și dezvoltarea capacității statelor de a răspunde eficient unor provocări precum pandemii, schimbări climatice etc.

În ceea ce privește domeniul afacerilor interne, relația de cooperare între cele doua ministere de Interne este foarte bună și vizează în special colaborarea polițienească, situațiile de urgență și lupta anticorupție, existând premisele necesare pentru dezvoltarea acesteia. De asemenea, vicepremierul, ministrul Afacerilor Interne Predoiu a precizat importanța pe care Ministerul Afacerilor Interne o acordă combaterii și prevenirii traficului de persoane și traficului de droguri, subiecte aflate pe lista priorităților ministerului.

E.S. doamna Willemijn van Haaften a amintit principalele obiective ale mandatului său și importanța pe care o acordă dezvoltării relației de cooperare în domeniul afacerilor interne. Pentru partea olandeză prezintă interes dezvoltarea cooperării între agențiile de aplicare a legii cu competențe în combaterea criminalității organizate, cele două părți având o cooperare foarte bună atât în plan bilateral, cât și în cadrul formatelor de lucru existente la nivel european.

- Publicitate -

Referitor la subiectul aderării României la spațiul Schengen, ministrul Predoiu a menționat măsurile de pregătire luate la nivel național în contextul eliminării controalelor aeriene și maritime, începând cu finalul lunii martie. Acestea sunt de ordin legislativ, instituțional, procedural, tehnic, logistic și de comunicare publică și urmăresc adaptarea la noile realități operaționale și legislative.

Diplomatul olandez a transmis felicitări părții române pentru rezultatele pozitive obținute în avansarea dosarului privind aderarea la spațiul Schengen, acestea fiind dovada eforturilor susținute depuse de-a lungul ultimilor ani și a asigurat partea română cu privire la sprijinul pe care Olanda îl va acorda în continuare României pentru extinderea acquisului comunitar Schengen cu privire la frontierele terestre.

Ministrul român a mulțumit pentru această poziție și a subliniat faptul că România este un stat care combate migrația ilegală, îndeplinește criteriile Schengen și aplică acordurile Dublin exemplar în rândul Statelor Membre ale Uniunii Europene și că extinderea acquisului comunitar Schengen la frontierele terestre este un proces ireversibil care trebuie finalizat cât mai rapid, atât din perspectiva națională, cât și din perspectiva construcției europene.

- Publicitate -

Ministrul român a subliniat, de asemenea, interesul părții române de a intensifica cooperarea polițienească pentru combaterea crimei organizate, a traficului de droguri și traficului de persoane, a criminalității transfrontaliere, în general.

În încheiere, participanții la discuții și-au exprimat convingerea cu privire la continuarea colaborării în aceeași manieră pozitivă și dezvoltarea acesteia în domenii de interes comun.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Curse ilegale de mașini și drifturi la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești [VIDEO]

De ani buni, locuitorii din zona Sălii Sporturilor din...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Cei doi bărbați din Târgșoru, care și-ar fi tâlhărit prietenul, au fost arestați preventiv

Cei doi suspecți care și-ar fi tâlhărit prietenul în...

Air Retro 2024 & FlyIn are loc sâmbătă, pe Aerodromul de la Șirna

Retromobil Club România și Zborcadou.ro organizează sâmbătă, 18 mai,...

A dispărut o bandă de circulație de pe Bulevardul Indepnendenței din Ploiești după noile marcaje rutiere [VIDEO]

Marcajele rutiere efectuate pe tronsul recent reabilitat al Bulevardului...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Air Retro 2024 & FlyIn are loc sâmbătă, pe Aerodromul de la Șirna

Retromobil Club România și Zborcadou.ro organizează sâmbătă, 18 mai,...
- Publicitate -