- Publicitate -

Au mutat balizele și au intrat cu mașinile în betonul proaspăt turnat. Incidente la Dumbrăvești [FOTO]

Mai multe porțiuni de beton proaspăt turnat peste șanțurile create de introducerea rețelei de canalizare din satul Plopeni, comuna Dumbrăvești, au fost deteriorate de autoturisme, după ce unii șoferi au ignorat restricțiile temporare de circulație.

Primarul comunei Dumbrăvești, Dorin Răducanu (PNL), susține că șoferii au îndepărtat balizele care interziceau accesul și au pătruns cu mașinile în zonele unde betonul fusese turnat recent.

Primar: ”Este revoltător!”

În urma incidentelor, suprafața lucrărilor a fost brăzdată de roțile autoturismelor, iar unele porțiuni vor trebui refăcute.

„Este revoltător și complet inacceptabil ceea ce se întâmplă pe străzile din satul Plopeni. Pe unele străzi pe care s-a turnat beton peste tranșeele rețelei de canalizare, au existat persoane care au ignorat panourile, benzile de avertizare și restricțiile temporare și au intrat cu autoturismele direct în betonul proaspăt turnat”, a transmis primarul.

Edilul susține că aceste fapte produc pagube, întârzie lucrările și îi afectează pe locuitorii care așteaptă finalizarea investiției și refacerea carosabilului.

Primăria Dumbrăvești a anunțat că va sesiza instituțiile competente și va pune la dispoziție imaginile surprinse de camerele de supraveghere, pentru identificarea șoferilor care au pătruns în zonele restricționate.

„Cei responsabili trebuie să răspundă pentru prejudiciile produse, în condițiile legii”, a precizat Dorin Răducanu.

Primarul a făcut apel la locuitori să nu îndepărteze benzile de avertizare, să respecte semnalizarea temporară și să nu intre cu autovehiculele pe suprafețele proaspăt betonate.

Imaginea zilei la Ploiești. Cum arată mașina unui șofer ”beton”

Lucrările trebuie finalizate până la sfârșitul lunii

Contactat de Observatorul Prahovean, primarul comunei Dumbrăvești a declarat că investiția în rețeaua de canalizare este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și trebuie finalizată până la sfârșitul lunii iulie.

„Suntem presați de Ministerul Mediului să terminăm lucrările de canalizare, finanțate prin PNRR, din fonduri europene, până la sfârșitul acestei luni. Constructorul face eforturi deosebite, pentru că termenul inițial era luna octombrie. El va repara ceea ce au distrus șoferii care nu înțeleg importanța lucrărilor”, a declarat Dorin Răducanu.

Potrivit primarului, proiectul se află în ultima etapă, iar după finalizarea intervențiilor la rețeaua de canalizare urmează asfaltarea străzilor.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi