Roberta Anastase, senator PNL Prahova, reacționează în urma scandalului izbucnit miercuri în Primăria Ploiești, unde doi ziariști au fost agresați de un apropiat al primarului Andrei Volosevici.
Ploieșteanul Fernando Scoruș, tatăl consilierului de cabinet al primarului Andrei Volosevici, a agresat verbal doi jurnaliști, amenințând și înjurând pe holurile de la etajul I din instituție, imediat după încheierea ședinței Consiliului Local Ploiești.
Citește mai multe detalii aici: Scene interlope în Primăria Ploiești. Un apropiat al primarului Volosevici a înjurat și amenințat doi ziariști
„Sunt oripilată de ceea ce s-a întâmplat ieri în Consiliul Local, dar nu surprinsă!
Am atras atenția, de nenumărate ori, asupra derapajelor de comportament ale primarului la adresa oamenilor simpli, a angajaților din primărie, a consilierilor locali. Am spus că nu trebuie să tăcem pentru ca astfel de comportamente se vor multiplica și agrava.
Am primit, la rândul meu, amenințări repetate!
Acum a venit rândul jurnaliștilor să fie victimele camarilei primarului, a celui care aproape din prima zi de mandat a abandonat ploieștenii și s-a lăsat în brațele unor grupuri de interese de tip mafiot care au căpușat primăria Ploiești! Rezultatul a fost ca în Ploiești nu s-a realizat nimic!
Acum, când aceste grupuri constientizează ca e foarte greu să își tina în fotoliul de primar marioneta, comportamentul pe care îl adoptă este din ce în ce mai agresiv!
E momentul ca instituțiile statului să intervină!”, a scris Roberta Anastase pe pagina oficială de Facebook.