Primarii și consilierii locali și județeni nu își vor pierde mandatul dacă vor candida în iunie din partea altui partid decât cel sub sigla căruia au fost aleși în 2020.
Comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele a generat problema primarilor care nu și-au terminat mandatul, dar vor să candideze pentru un alt partid pe 9 iunie.
Potrivit legislației actuale, dacă un primar de la un partid dorește să candideze în iunie pentru un alt partid, conform legii în vigoare, își pierde mandatul pentru că acesta se termină la finalul lunii septembrie.
„Am discutat problema și va apărea o legislație tranzitorie. Pe scurt: se va modifica în Parlament Codul Administrativ pentru ca primarii în funcție să poată candida pentru orice partid, fără să își piardă mandatul. Legea va funcționa doar pentru 2024, pentru că doar acum alegerile locale sunt devansate”, au explicat surse din Coaliție pentru Libertatea.
În această situație se află și primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici.
Acesta a fost ales în septembrie 2020 sub sigla PNL, iar de anul trecut a fost anunțat candidatul PSD pentru un nou mandat.
Volosevici este încă liberal pentru că dacă ar fi demisionat din PNL și-ar fi pierdut mandatul.
Cu toate acesta, primarul în funcție participă la ședințele PSD Prahova, iar nașa sa, Simona Albu, care este city manager, a fost numită secretarul organizației PSD Ploiești.