Posibilitatea de a face plăți prin ghiseul.ro își arată efectele, comparând cifrele anilor trecuți cu cele din acest an. Roberta Anastase declară că digitalizarea este una dintre prioritățile PNL, iar pașii făcuți rapid duc la atingerea acestui obiectiv din programul de guvernare.
Roberta Anastase: ”De la 1 ianuarie, Ghișeul.ro a procesat peste 2,5 milioane de tranzacții, în valoare de peste 950 de milioane de lei. Tranzacțiile efectuate și sumele colectate în acest an pe platformă sunt mai mari decât în întreg intervalul 2011-2020.
Ca urmare a eforturilor depuse de Autoritatea pentru Digitalizarea României, de a îmbunătăți legislația și de a simplifica procedura de înrolare în platformă, avem peste 1000 de instituții interconectate.
Cele mai noi instituții înrolate sunt Biblioteca Centrală Universitară Carol I” din București, Academia de Studii Economice din București și Compania Apa Nova.”
Vă puteți face cont pe Ghiseul.ro și achitați impozitele și taxele online simplu, rapid și sigur.
