Ministerul Apărării Naționale a publicat programul evenimentului aviatic „Spotters Day” care va avea loc la Monumentul Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman. Evenimentul este organizat în avans față de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene și va aduce în fața publicului mai multe aeronave militare.
Evenimentul „Spotters Day”, care va consta într-o serie de survoluri executate de aeronave militare aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române, este dedicat pasionaților de aviație, fotografilor, dar și celor care vor să urmărească evoluțiile avioanelor de luptă într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri din România.
Aeronavele militare vor traversa Valea Prahovei și vor trece peste monumentul Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, într-un show aviatic senzațional.
„Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, miercuri, 15 iulie 2026, în funcţie de condiţiile meteorologice (rezervă, 16 iulie), începând cu ora 11:00, la monumentul Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, se va desfășura un eveniment tip “Spotters Day””, a anunțat MApN.
Programul „Spotters Day” de la Crucea Eroilor
- 11:00 – 11:30 – EXTRA-300
- 11:30 – 11:45 – IAK-52
- 11:45 – 13:30 – IAR-330 M/S/LRM, SA-365 Dauphin, EC-135, S-70M Black Hawk
- 13:30 – 14:30 – An-30, C-130 Hercules, C-27J Spartan
- 14:30 – 16:00 – IAR 99, F-16 Fighting Falcon, Eurofighter Typhoon
Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, pe 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților.
