În contextul tensiunilor tot mai ridicate din Orientul Mijlociu și al avertismentelor venite din partea Iranului, autoritățile de la București transmit un mesaj de calm: nu există, în acest moment, amenințări directe la adresa României sau a cetățenilor români.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că românii „se pot simți în siguranță în continuare”, subliniind că reacțiile venite din partea Teheranului nu vizează o escaladare militară.
Declarațiile vin după ce Iranul a transmis un avertisment către România, în contextul în care țara noastră permite utilizarea unor baze militare de către Statele Unite.
Potrivit șefei diplomației române, mesajele transmise de autoritățile iraniene trebuie înțelese în cheia unor posibile consecințe politice și juridice, nu ca amenințări de natură militară.
„Nu există amenințări directe din partea Iranului”, a explicat aceasta, precizând că discuțiile se poartă mai degrabă la nivel diplomatic, inclusiv în cadrul Organizației Națiunilor Unite.
De altfel, oficialii de la Teheran au avertizat că implicarea unor state în conflict ar putea atrage responsabilitate internațională, însă au făcut apel, în același timp, la evitarea extinderii războiului.
România își menține prezența diplomatică în zonă
În paralel, Ministerul de Externe continuă să monitorizeze situația din regiune. Ambasadoarea României în Iran a fost retrasă temporar în țară, însă personal diplomatic rămâne în continuare la post, pentru a oferi sprijin cetățenilor români aflați în zonă.
Autoritățile subliniază că prioritatea rămâne siguranța românilor, iar evoluțiile sunt urmărite constant, în coordonare cu partenerii internaționali.
