Președintele României, Nicușor Dan, va efectua prima deplasare în Statele Unite ale Americii de la numirea în funcție. Nicușor Dan va participa, săptămâna viitoare, la prima reuniune a Consiliului pentru Pace de la Washington și dă curs invitației lansate de președintele SUA, Donald Trump.
„Voi participa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington, răspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza.
Decizia de a fi prezent la aceste discuții are la bază susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite ale Americii.
România a susținut permanent necesitatea identificării unei soluții care să ducă la încheierea conflictului și a acordat sprijin populației civile din Fâșia Gaza, în special prin operațiuni de evacuare medicală de urgență.
