Un autobuz a rămas suspendat pe o stradă din municipiul Brăila, unde o groapă uriașă a apărut în asfalt, iar roțile din spate ale autobuzului plin cu pasageri au căzut în interior.
Într-un videoclip distribuit pe social media se vede cum autobuzul a rămas înclinat, cu roțile din spate blocate în groapa formată brusc în asfalt.
„Ia uite câta groapa aici! Mamăăă, ce e aici! Uite, avem izvoare subterane aici. Autobuzul a picat în groapă”, afirmă un bărbat.
Martorii susțin că e necesară intervenția unei macarale pentru a putea scoate autobuzul din groapă.
„Trebuie macara aici. Fără macara nu-l scoate! Ambele roți”, se mai aude pe clipul video.
Potrivit martorilor, în autobuz se aflau călători în momentul în care acesta a rămas suspendat în groapa din asfalt.
