Premierul Ilie Bolojan, invitat la Antena 3, a anunțat, luni seară, o serie de măsuri bugetar-fiscale care vor fi adoptate de Guvern. Primul ministru a susținut că „în cursul anului viitor, în anumite instituții, vor fi și oameni dați afară”.
Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre așa numita „Ordonanță Trenuleț” (Detalii AICI), precizând că actul normativ „clarifică ce s-a stabilit la ultimele întâlniri – crește salariul minim de la jumătatea anului, scade impozitul pe cifra de afaceri (…)”.
Ordonanța mai prevede reducerea cu 10% a fondurilor partidelor, dar și a sumelor pentru parlamentari, fiind prevăzute măsuri legate inclusiv de aspecte din zona fiscală.
Reformă în administrație, cu reduceri de personal în 2026
Premierul României, Ilie Bolojan, a vorbit și despre reforma din administrație, precizând că, în anumite instituții, vor fi și oameni dați afară”.
„În cursul anului viitor, ceea ce am stabilit, să reducem cheltuielile în administrație, va implica inclusiv reduceri de personal.
Anul viitor, toate autoritățile vor trebui să-și facă un audit al schemei de personal și să vadă dacă avem personal în plus, dacă anumite posturi sunt justificate sau nu.
Atunci ei vor avea două posibilități – fie să verifice sistemul de sporuri și distribuția personalului, fie acolo unde, în mod cert și indubitabil, există personal excedentar, să facă reduceri de personal, pentru că un salariu nejustificat înseamnă bani în minus din investiții și servicii mai puține pentru cetățenii noștri, a susținut Bolojan
