Mihai Leu, marele campion român de box, a murit marți seară, la vârsta de 56 de ani
Mihai Leu, fostul mare sportiv se confrunta de o lungă perioadă de timp cu probleme grave de sănătate, iar ultimele zile din viață și le-a petrecut internat în spital, la secția de Terapie Intensivă.
În anul 2014, el a fost diagnosticat pentru prima data cu cancer. Acesta a dus o luptă continuă cu o boală necruțătoare, care avea să-l învingă după un deceniu de chinuri.
În urmă cu o săptămână, fostul mare campion a ajuns din nou internat în stare gravă la Spitalul Fundeni, unde și-a petrecut ultimele zile din viață.
Marți, 1 iulie, Mihai Leu a murit, la vârsta de doar 56 de ani.
„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.
Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.
Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, a apărut pe pagina de Facebook a fostului sportiv.