Simona Halep a lansat astăzi, 1 Decembrie, cu ocazia alegerilor parlamentare, un apel la vot.
„La mulţi ani, România! Suntem într-un moment important pentru ţară. Haideţi să votăm pentru România, pentru Europa, pentru noi! Sper să fim la vot cât mai mulţi astăzi şi pe 8 decembrie” a postat Simona Halep pe Instagram.
Un îndemn similar a vebit și din partea gazetarului Cristian Tudor Popescu, dar și a actorului Marius Manole.
”Deșteaptă-te, române!
Pentru că România este membru NATO și UE, putem să vedem ostașii români defilând pe sub Arcul de Triumf, nu luptând și murind ca să apere țara.
Trăim în pace pentru că România este membru cu drepturi depline al NATO și UE. Deșteaptă-te, române!”
Și actorul Marius Manole îi îndeamnă pe români să meargă astăzi la vot.
„La mulți ani, Romania! Românii sunt buni, sunt înțelepți. Da, e adevarat, vremurile uneori ne-au ingenuncheat. Ne-au învrăjbit. Dar mereu în astfel de momente ne-am ținut de mână și am mers mai departe cu fruntea sus. Mai puternici, mai buni, mai neînfricați. Românii sunt credincioși. Nu-și fac chip cioplit dintr-un diavol coborât pe pământ în chip de înger.
Românii vor ști să aleagă înțelept. Ne-am îngropat părinții, copiii, prietenii atunci în ’89. Am devenit liberi. Libertate, libertate, libertate strigam tot într-un decembrie friguros. Libertate strigăm și azi, după 35 de ani. Avem o democrație care atârnă de un fir de pîr. Haideți să luptăm pentru ea. La mulți ani, români!”, a scris actorul pe Facebook.
Cum ți se pare subiectul?