„Achiziționarea vopselei se va face numai din locuri autorizate și se va citi cu atenție eticheta produsului”. Acesta este avertismentul directorului general al ANPC, care nu recomandă utilizarea anumitor tipuri de vopsea.
Directorul general – Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizarea Europeană a lansat, joi, un avertisment legat de achiziționarea vopselei pentru ouă.
„Achiziționarea vopselei se va face numai din locuri autorizate și se va citi cu atenție eticheta produsului, care trebuie să conțină: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare, data durabilității minimale.
Atentie! La vopsirea ouălor nu utilizați vopsea pentru alte destinații, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate”, a scris, pe Facebook, Paul Anghel, oficialul din cadrul ANPC.
Potrivit acestuia, ideală pentru a vopsi ouăle este sfecla.
„Sfecla roșie este ideală pentru a vopsi ouăle. Această legumă este o sursă bună de pigmenți roșii și galbeni cunoscuți sub numele de betalaine. Betalainele sunt formate din betacianine (roșii) și betaxantine (galbene). Cea mai importantă betacianină din sfeclă este betanina și reprezintă 75-95 % din pigmentul roșu.
Datorită acestei substanțe, sfecla are o culoare roșie intensă și poate acoperi ușor coaja poroasă a unui ou.
De asemenea, în cazul în care vopseaua atinge albușul de ou, acesta poate fi consumat fără probleme”, a precizat Anghel.
În special în mediul rural, gospodinele folosesc pentru a vopsi ouă ceapa roșie, dar și verdeața cum ar fi pătrunjelul și leușteanul, nu doar sfecla roșie.