O pană sau o defecțiune tehnică poate apărea în orice moment, inclusiv pe autostradă, iar modul în care reacționează șoferul în primele minute poate face diferența dintre un incident fără urmări și o tragedie.
În contextul în care tot mai mulți prahoveni circulă pe autostrăzile A3 București – Ploiești și A7, dar și pe alte drumuri de mare viteză din țară, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis un set de recomandări privind comportamentul corect în cazul unei defecțiuni tehnice, potrivit libertatea.ro.
Reprezentanții CNAIR atrag atenția că banda de urgență nu este un loc sigur pentru a rămâne în mașină.
„O pană sau o defecțiune tehnică poate apărea oricând, chiar și pe autostradă. În astfel de situații, câteva decizii luate în primele minute pot face diferența. Primul lucru important nu este apelul telefonic, ci siguranța dumneavoastră și a pasagerilor”, au transmis reprezentanții CNAIR.
Ce trebuie să faci dacă mașina se defectează pe autostradă
CNAIR recomandă respectarea a patru pași esențiali:
- Trage imediat pe banda de urgență și aprinde luminile de avarie.
Dacă autovehiculul mai poate fi deplasat, acesta trebuie scos cât mai mult în afara benzii de circulație și oprit pe banda de urgență, cu luminile de avarie pornite.
- Ieși din mașină pe partea din dreapta.
Atât șoferul, cât și pasagerii trebuie să părăsească autovehiculul pe partea opusă traficului, pentru a evita riscul de a fi loviți de alte vehicule.
- Retrage-te în spatele parapetului.
După ce ai coborât din mașină, nu rămâne lângă autovehicul. Mergi în spatele parapetului de protecție și așteaptă într-un loc sigur, cât mai departe de trafic.
- Sună unde trebuie.
Dacă există victime sau o situație care pune viața în pericol, apelează imediat 112.
În cazul unei pene sau al unei defecțiuni tehnice fără victime, contactează un serviciu de asistență rutieră.
Ce trebuie să facă ceilalți șoferi
CNAIR le reamintește și celorlalți participanți la trafic că au obligația de a circula cu prudență atunci când observă un autovehicul oprit pe banda de urgență.
Șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza și, dacă situația permite și manevra poate fi efectuată în siguranță, să schimbe banda de circulație pentru a păstra o distanță cât mai mare față de vehiculul oprit.
