Nicu Covaci, solistul trupei Phoenix, a suferit o operație de urgență pe creier la Timișoara. Colegii săi de trupă au postat un mesaj pe rețelele de socializare.
Compozitorul și solistul în vârstă de 76 de ani, a fost operat la Timișoara, de urgență. Semnele unei probleme de sănătate au apărut în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Inițial, artistul a început să simtă că îi amorțește fața, iar ulterior, i s-a încețoșat vederea și ba chiar a văzut dublu.
În urma unui RMN, doctorii au constatat că solistul trupei Phoenix, are o problemă gravă. Specialiștii de la Secția de Neurochirurgie l-au diagnosticat pe Nicu Covaci cu Proces Expansiv Intracranian.
În urma unei intervenții de aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră pe creier.
„Salutare tuturor! Din rațiuni obiective și pentru a proteja starea lui Nicu, nu am oferit informații despre situația actuală. Nicu a trecut cu succes (încă) un obstacol major! A suferit o intervenție chirurgicală delicată, încheiată cu Bine!”, au postat, seara trecută, cei de la Phoenix.
