- Publicitate -

Vlad Pascu nu mai poate scăpa de închisoarea cu executare. Legea Anastasia devine aplicabilă în cazul său

Procurorii au extins urmărirea penală în cazul accidentului din 2 Mai în urma căruia au murit doi tineri. Vlad Pascu, cel care se afla la volanul mașinii care a intrat în grupul de tineri, va fi învinuit și pentru că a condus sub influența drogurilor.

El nu va mai putea scăpa de închisoare, deoarece devin astfel aplicabile prevederile Legii Anastasia, potrivit digi24.ro.

Expertiza Institutului de Medicină Legală a arătat că acesta consumase un cocktail de stupefiante.

Concluzia expertizei toxicologice cerute de procurorii din Constanța care anchetează acest dosar arată că Vlad Pascu luase șase droguri. Analizele de sânge au indicat prezența în corp a acestor substanțe. Specialiștii spun  că e vorba despre un amestec de substanțe interzise care au fost consumate de tânărul de 19 ani înainte ca el să se urce la volan.

Expertiza toxicologică are valoare de probă și a fost depusă la dosar.

Inițial, Vlad Pascu fusese acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

După ce ancheta a fost extinsă, el va fi acuzat și de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Astfel, lui i se vor aplica prevederile Legii Anastasia, care prevede că cei care urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor și produc accidente soldate cu morți vor ajunge la închisoare.

Citește și: Cine a fost Anastasia, fetița care a dat numele legii care îi pedepsește aspru pe șoferii beți sau drogați care provoacă accidente mortale

Doi tineri au murit, în 19 august, în localitatea 2 Mai din Constanța, după ce Vlad Pascu i-a lovit din plin și a plecat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Alți 3 tineri au ajuns la spital cu răni grave în urma impactului.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a prezentat, luni, raportul Corpului de control privind accidentul de la 2 Mai. Predoiu a spus că şoferul Vlad Pascu a fost oprit în trafic chiar de şeful Serviciului Rutier Constanţa, cu o zi înainte de accident. Comisarul-șef nu l-a sancţionat pentru lipsa semnului de începător și nu i-a ridicat plăcuţele de înmatriculare.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi