spot_img
- Publicitate -

Luni începe Evaluarea Națională. Când vor fi afișate rezultatele

Data:

Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi pentru a susţine Evaluarea Naţională, în perioada 19 iunie – 4 iulie. Prima probă la Limba şi literatura română va avea loc luni, urmată de proba la Matematică, miercuri.

- Publicitate -

De asemenea, proba la limba şi Literatura maternă este programată joi, 22 iunie, iar toate cele trei probe sunt scrise.

Primele rezultate vor fi afişate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00.

Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), mai anunţă Ministerul Educaţiei, în comunicatul de presă.

- Publicitate -

Candidaţii care depun sau transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori.

Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 4 iulie.

Accesul candidaţilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru, mai indică sursa citată.

Probele încep la ora 9:00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).

- Publicitate -

Probele încep la ora 9:00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta, conform procedurilor.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta, conform procedurilor.

- Publicitate -

Cum arată buletinul de vot pentru turul II al alegerilor

Biroul Electoral Central a validat, vineri, buletinul de vot pentru turul II al alegerilor prezidențiale. Decizia BEC a fost luată după ce Curtea Constituțională...

Potrivit News.ro, beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care a fost aprobată această solicitare de către Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor procedurilor specifice cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale în anul 2023.

Probele sunt monitorizate audio-video.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Podium mondial, 100% din Ploiești, la Karate Fudokan

În perioada 8-11 mai 2025, în Polonia, la Pulawy,...

Peste 15.000 de oameni în stradă în București. Miting pro Europa

De 9 mai, ziua Europei unite, la București are...

Controale: Zone din Ploiești transformate în gropi de gunoi

Primăria Ploiești anunță depistarea mai multor persoane surprinse în...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Cum arată buletinul de vot pentru turul II al alegerilor

Biroul Electoral Central a validat, vineri, buletinul de vot...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cum arată buletinul de vot pentru turul II al alegerilor

Biroul Electoral Central a validat, vineri, buletinul de vot...

CCR a validat primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai

Curtea Constituțională a României a validat primul tur al...

Concedieri masive la Severin. Sute de oameni dați afară

Producătorul german de cablaje auto Sumitomo Electric Bordnetze, unul...

Incendiu puternic în București. A fost emis RO-Alert

Pompierii intervin în această dimineață pentru stingerea unui incendiu...
- Publicitate -

Când începe Programul „Rabla pentru tractoare”

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că producătorii...

MApN anunță cel mai mare exercițiu militar din acest an

Armata României a anunțat că mai multe coloane militare...

Grindina a făcut ravagii în mai multe județe din țară [VIDEO]

Vremea rea a făcut ravagii în mai multe județe...

Contestație privind anularea alegerilor depusă la CCR

Curtea Constituțională a României a anunțat că a fost...